a

a

miercuri, 18 ianuarie 2017

CUNOAŞTEREA DE SINE cu ajutorul Astrologiei




Dacă suntem interesaţi de cunoaşterea de sine, de misiunea în această viaţă, de restanţe sau datorii karmice.  Dacă dorim să ştim cum sau ce trebuie să schimbăm sau să îmbunătăţim în această viaţă sau în situaţia actuală, astrologia ne poate fi de un real ajutor. Astrograma natală ar fi un prim pas şi apoi Astrograma Karmică.
Un rol deosebit în cunoaşterea de sine îl are înţelegerea karmica a horoscopului, care poate furniza informaţii despre moştenirea karmică, astfel ne putem explica anumite tendinţe comportamentale.  
În astrologia karmică sunt relevante planetele retrograde din Astrograma natală, saturn, lilith, kiron şi nodurile lunare.
Planetele retrograde semnifică restanţe karmice, lecţii şi misiuni care continuă în această viaţă din încarnările precedente.
Lilith, sau Luna Neagră, este un alt punct important cu semnificaţii karmice, indicând aspecte obscure şi întunecate ale vieţii uneori dureroase.
Saturn poate indica anumite restricţii sau blocaje. Saturn retrograd indică o repetare a karmei.
Kiron, asteroidul spiritualităţii, guvernează orientarea spirituală a nativului.
Energia sa alungă îndoiala şi ajută spiritul să-şi vadă propria lumină interioară. El este împotriva convenţionalului şi distruge structurile vechi pentru a le susţine pe cele noi. El permite nativului să vadă clar orice experienţă, pentru ca ea să fie profitabilă. Nu ajută doar în schimbarea direcţiei, ci oferă şansă în alegerea celei mai bune variante, ghidează spre eliberare.
Axa Nodurilor Lunare: Capul şi Coada Dragonului dă şi ea informaţii importante.
Nodul Nord, denumit şi Capul Dragonului, defineşte direcţia spre care persoana trebuie să îşi îndrepte eforturile în prezent pentru a depăşi greşelile karmice şi a merge mai departe pe un drum evolutiv. Nodul Nord indică misiunea karmică pe care trebuie să o realizăm în prezent, principala direcţie pe care trebuie să o urmăm în această viaţă, pentru a ne achita datoriile karmice şi să urcăm pe o treaptă superioară a evoluţiei individuale.
Nodul Sud oferă date asupra bilanţului ultimei vieţi care trebuie continuat şi perfecţionat prin eforturilor actuale asupra punctului opus, indicat de Nodul Nord. Nodul Sud reprezintă greşeala, iar Nodul Nord indică soluţia prin care poate fi rezolvată.
Fiecare zodie are semnificatia sa karmica, fiecare planetă, casă sau aspect, ne dezvaluie o anumită parte din misiunea vieţii noastre
Dacă într-un horoscop nu există nici o planetă retrogradă, avem de-a face cu o persoană modestă, prudentă, care are mari dificultăţi în a înfrunta problemele curente ale existenţei sale. În acest caz nativul şi-a propus să rezolve foarte puţin din bagajul său karmic şi în prezent va avea o viaţă relativ liniştită fără prea multe implicări.
 Deci, Horoscopul karmic personal este alcătuit pe baza aspectelor legate de nodurile lunare şi planetele retrograde existente în tema natală.
Importante sunt:
- interpretarea poziţiei nodurilor lunare în Zodii şi Case astrologice, acestea fiind elementele care identifică cea mai gravă greşeală comisă de persoană în viaţa anterioară şi care indică principala lecţie de viaţă care trebuie rezolvată în prezent.
 - corijenţele şi restanţele persoanei din vieţile anterioare, ca urmare a greşelilor făcute în diverse domenii ale vieţii.
- recapitularea principalelor greşeli karmice, evidenţiază soluţiile pe care nativul le poate folosi pentru a-şi depăşi carenţele şi conţine sfaturi, rezultate din interpretarea ansamblului general al temei astrologice.
Junon ne poate sugera ce tip de partener ne dorim.
Şi regăsirile karmice poyitive sau negative pot fi descoperite cu ajutorul astrologiei. O legatură karmică negativă indică o regăsire cu o persoană sau mai multe faţă de care avem datorii, faşă de care ne-am comportat greşit, sau viceversa, iar aceste datorii trebuiesc plătite. În viaţa actual prin această regăsire karma poate fie “arsă” prin diferite mijloace (pe care astrologia le poate evidenţia).
Quadrarturile si opozitiile reprezinta probleme de rezolvat, iar dacă Saturn sau Pluto, sau casele VIII şi XII sunt implicate, atunci karma este destul de gravă şi greu de trecut. Aceste regasiri karmice negative nu trebuiesc luate ca fiind o tragedie, deoarece vom evolua spiritual alături de acea persoana, oricine ar fi ea. Indicii despre întâlniri karmice poate să ne aducă Saturn. Dacă Saturn se află în casa III, atunci avem o karmă cu un frate ori o soră, Saturn în IV cu mama, în V pe tatăl ori copiii, în VI un unchi ori o matuşă iar în VII pe partenerul de viaţă. În casa IX Saturn indică o karmă alaturi de un cumnat ori cumnată, în X un şef iar în XI pe unul sau mai mulţi dintre prietenii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu