a

a

vineri, 25 august 2017

Universul îți va împlini toate dorințele, tu doar trebuie să ceri!



Te-ai gândit vreodată că toate dorințele noastre se realizează? Da, da, TOATE dorințele noastre se realizează. Altceva este faptul că mulți dintre noi își formulează greșit dorințele sau în general nu își doresc nimic.
Înțeleg că prima ta reacție la această declarație este să mă contrazici. „Nu este adevărat, nu m-am gândit niciodată la un accident rutier, la vreo boală și nici nu-mi imaginam că voi avea asemenea probleme. Întotdeauna am visat la fericire, sănătate și prosperitate…
Vrem noi sau nu, însă în această lume totul este viu. Vii sunt și gândurile noastre. Universul recepționează gândurile noastre sa niște impulsuri de energie și le realizează cu strictețe. Universul ne îndeplinește dorințele, iar noi „îl hrănim” cu iubire. Este un schimb care se efectuează cu rigurozitate, iar dacă o verigă se rupe și ce-a dea doua are de suferit.
Universul nu înțelege cuvintele da sau nu sau pe cele abia deslușite. Pentru el nu există noțiuni emoționale precum „pozitiv” sau „negativ”, „frică” sau „bucurie”. Totul depinde de cantitatea de energie pe care o investim în gândurile noastre.
Se întâmplă uneori că ne-am gândit la ceva și în același timp ne-am speriat. Frica a fost atât de puternică încât a creat un impuls puternic de energie și, indiferent că gândul a fulgerat în creierul tău, Universul l-a înțeles ca pe o sarcină pe care este obligat să o îndeplinească.
Analizează modul în care gândești. De exemplu, dese ori gândești așa…
Acum sunt vremuri grele, e greu să îți găsești un job bun, să îți cumperi o casă și în general să îți cumperi ceva”.
Iar plângerile pentru viața nefericită încep să curgă, ne certăm soții, soțiile și totul în jur este rău și nimic nu este așa cum ne dorim.
Universul îți va oferi ceea ce ai comandat, și anume – „vremuri grele”, „probleme cu jobul”, „nu poți cumpăra o casă”, și îți va aduce mai aproape „rudele și soții care fac totul prost” și îți va oferi acea „viață nefericită” așa cum ai gândit-o tu. Tu ești scenaristul vieții tale!
Ce trebuie să faci ca să îți schimbi viața spre bine?
Schimbările în viața noastră sunt împiedicate de cuvântul „dacă”, care trăiește în trecutul, prezentul nostru și pe care îl cărăm după noi și în viitor. OPREȘTE-TE! Imaginează-ți că acest „dacă” nu a fost niciodată în viața ta.
Răspunde sincer la aceste întrebări: Ce îți dorești cu adevărat? Ce îți aduce fericire și armonie? Dacă ai fi avut o baghetă magică, ce ai fi făcut?
Imaginează-ți un viitor luminos: La ce visezi: Ce ai vrea să obții peste un an?
Și ține minte că Universul îți îndeplinește dorințele în schimbul iubirii pe care o porți în suflet. Cu cât mai multă iubire ai în tine, cu atât mai repede se îndeplinește ceea la ce te gândești.
Iar acum permite-ți să visezi. Imaginează-ți vă toate dorințele tale S-AU ÎNDEPLINIT. Mulțumește-i destinului pentru ceea ce ești.
Mulțumește-i Universului care îți îndeplinește dorințele și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru că a creat o lume magică. Mulțumește-i mamei și tatei pentru că ți-au dat viață și mulțumește-ți ție pentru că te-ai născut și exiști.
Învață să gândești pozitiv
Ia exemplu de la specialiștii în marketing care de la început au un scenariu pozitiv pentru dezvoltarea companiei. Dacă în acest plan crede întreaga companie, atunci succesul acestuia este garantat! Și asta FUNCȚIONEAZĂ! Imaginează-ți o viață nouă, în care nu există tristețe și greutăți.
Ține minte că ești un magician și că totul depinde de starea ta de spirit. Ești responsabil pentru destinul tău și ai destule forțe ca să îți schimbi viața într-o direcție mai bună.
sursa: dozadesucces

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu