a

a

miercuri, 18 ianuarie 2017

Efectele patogene a celor 12 Semne

Berbecul guvernează capul, cei doi lobi cerebrali, diversele organe în interiorul capului şi ochii. Cât despre nas, el este guvernat de Scorpion. Astfel, orice afecţiune în Berbec va acţiona asupra capului, producând dureri de cap, nevralgii, comă, condiţii de transă, afecţiuni ale creierului şi ale lobilor cerebrali. Berbecul exprimă Focul cardinal.
Taurul guvernează gâtul, cerul gurii, laringele şi amigdalele, maxilarul inferior, urechile şi regiunea occipitală. Cerebelul este şi el guvernat de Taur cât şi vertebrele Atlas şi cervicalele, arterele carotide, venele jugulare şi anumite vase sanguine de mai mică importanţă. Bolile la care aceste regiuni sunt predispuse sunt guşa, difteria, laringita difterică, apoplexia. Ori, cum fiecare zodie acţionează întotdeauna asupra zodiei opuse, afecţiunile în Taur pot da naştere şi bolilor venerice, constipaţiei şi iregularitatea menstruaţiei.
Gemenii guvernează braţele, mâinile, umerii, plămânii şi timusul, coastele superioare. De aceea afecţiunile în Gemeni cauzează boala pulmonară, pneumonie, pleurezie, bronşita, astm şi inflamarea pericardului.
Racul guvernează esofagul, stomacul, diafragmă, pancreasul, sânii, vasele lactifere, lobii superiori ai ficatului şi canalul toracic. De aici indigestiile, gazele stomacului, tusea, sughiţatul, hidropizia, melancolia, isteria, ipohondria, calculi biliari şi hepatită.
Leul guvernează inima, regiunea dorsală a coloanei vertebrale, măduva spinării şi aorta; de unde rezultă că afecţiunile Leului vor cauza regurgitare, palpitaţii, leşinuri, anevrisme, meningite spinale, deformarea coloanei vertebrale, artero-scleroza, angina pectorală, hidremie, anemie şi hiperemie.
Fecioara guvernează regiunea abdomenului, intestinul subţire şi intestinul gros, lobii inferiori ai ficatului şi splina; în consecinţă, afecţiunile Fecioarei produc peritonita, tenie, nutriţie imperfectă, absorbţie defectuoasă a intestinelor, febră tifoidă, holera şi apendicită.
Balanţa guvernează rinichii, suprarenalele, regiunea lombară a şirei spinării, sistemul vaso-motor şi pielea. Ca urmare, afecţiunile Balanţei cauzează incontinenţa şi retenţie de urină, inflamarea ureterelor care leagă rinichii de vezică, nefrita cronică, lumbago, eczema şi alte boli de piele.
Scorpionul guvernează vezica, uretra şi organele genitale în general, rectul şi partea descendentă a colonului, valvulele sigmoide, glanda prostată şi oasele nasului. De aceea, afecţiunile Scorpionului cauzează catara nasului, polipi, adenoidite, afecţiuni ale matricei şi ovarelor, boli venerice, strangularea şi dilatarea prostatei, iregularitatea menstruaţiei, leucoreea, calculi, pietre la rinichi, hernii, etc.
Săgetătorul guvernează şoldurile şi coapsele, femurul, osul iliac, osul sacru şi coccisul, arteră şi venele iliace, nervul sciatic, de unde rezultă că afecţiunile Săgetătorului produc ataxie locomotorii, sciatica, reumatisme şi afecţiuni ale şoldurilor. Între altele, după cum fiecare zodie exercită o influenţă asupra zodiei opuse, aceste afecţiuni pot cauza şi tulburări pulmonare. Este de remarcat că fracturile de os sunt cauzate de această zodie.
Capricornul guvernează pielea şi genunchii şi exercită şi o acţiune reflexă asupra stomacului pe care îl guvernează zodia opusă a Racului. De unde rezultă că afecţiunile Capricornului produc eczema, eritem, endemuri şi alte boli ale pielii, lepra dar şi tulburări digestive.
Vărsătorul guvernează picioarele, de la genunchi la glezna inclusiv, şi are şi o acţiune reflexă asupra zodiei opuse, Leul; rezultă că afecţiunile Vărsătorului dau naştere la varice, luxaţii de gleznă, la tulburări de ritm cardiac şi la hidropizie.
Peştii guvernează picioarele şi degetele picioarelor; această zodie are şi o acţiune reflexă asupra regiunii abdominale guvernată de zodia opusă a Fecioarei; de unde rezultă că afecţiunile acestei zodii indică afecţiuni şi diformităţi ale picioarelor, boli de intestine şi hidropizie. Produc şi o apetenţă pentru lichiorurile puternice şi stupefiante care pot duce la delirium tremens. Slăbirea încetul cu încetul, este uneori rezultatul secundar al răcirii picioarelor cauzată de o afecţiune în Peşti.

BERBEC
Marcaţi de influenţa planetei Marte, Berbecii sunt firile cele mai dinamice ale cercului zodiacal. Marte guvernează capul şi faţa (cu excepţia nasului), precum şi cele două emisfere cerebrale. Planeta este asociată cu fierul, aşa încât guvernarea să se extinde şi asupra sângelui (în compoziţia căruia fierul joacă, după cum bine ştim, un rol esenţial).
Mai întotdeauna, “marţienii” au o cicatrice în zona capului, semn al firii lor aventuroase şi a plăcerii de-a sfida pericolele de orice fel, care îi face să se aleagă în copilărie cu semne de bună purtare bineînţeles în zona corpului guvernată de planeta lor, capul. Berbecii au nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a se menţine în formă, dar şi pentru a preveni prefacerea energiei lor fizice debordante în energie nervoasă. De aceea sunt atât de buni sportivi, excelând în sporturile care necesită un mare consum fizic şi curaj.
Regimul alimentar al Berbecilor trebuie să cuprindă ceapă şi praz, care au un dublu efect benefic: contribuie la fluidizarea sângelui şi au un efect uşor sedativ. Le place la nebunie mâncarea condimentată, care ingerată în cantităţi rezonabile le face bine, dar, din păcate, nativii acestei zodii au tendinţa de-a face exces de ardei iute, boia şi muştar, care în cantităţi modice au chiar un efect curativ.
Când se îmbolnăvesc, Berbecii o fac lată mai întotdeauna bolile apar sub formă acută, dar nu durează mult timp deoarece vitalitatea marţiană le permite o recuperare la fel de rapidă, pe cât de bruscă este îmbolnăvirea. În aceste cazuri, ceaiul sau siropul de păducel vor face minuni pentru restabilirea cât mai rapidă şi mai completă a stării de sănătate. Berea este pentru Berbeci mai mult un aliment decât o băutură, deoarece hameiul pe care-l conţine îi fortifică.
Vitaminele care îi ajută pe Berbeci să-şi menţină forma maximă sunt PP şi B12, iar remediile homeopatice adesea prescrise pentru această zodie sunt Arnica, Blonoidum şi Nux vomica.

TAUR
Calmi, robuşti, maeştri ai savurării plăcerilor vieţii, Taurii stau sub semnul planetei Venus, întruchipând fertilitatea. Venus conferă un temperament sangvin, dar acesta este întrucâtva îngreunat de elementul pământ de care aparţine zodia, aşa încât rezultă un temperament aproape placid, marcat de izbucniri colerice. În corpul uman, zodia Taurului guvernează gâtul, amigdalele, laringele şi faringele, gura, limba, maxilarul inferior, glanda tiroidă, vertebrele cervicale, o parte a nervului optic şi, împreună cu Pluto, organele genitale interne la femei, jugulara şi carotida.
Gustând peste măsură din plăcerile vieţii, Taurii se îmbolnăvesc cel mai adesea de stomac (efectele supraalimentaţiei), amigdalita pultacee, laringita, difterie, dar şi boli genitale. Femeile sunt deosebit de fecunde. Alimentele care sunt în rezonanţă cu organismul Taurilor sunt sparanghelul, anghinarea, cerealele şi fasolea de orice fel. Fructele cele mai recomandabile sunt toate sortimentele de struguri, merele, perele şi fructele de pădure. Majoritatea condimentelor Taurilor le fac bine. Plantele cu efect terapeutic pentru Tauri sunt menta, izma creaţă, cuişoarele (câţiva stropi de ulei de cuişoare adăugaţi apei de baie îi remontează numaidecât) şi măcrişul.
Ca orice semn de pământ, Taurul se reface în contact nemijlocit cu natura, şi mersul cu picioarele goale îl ajută să-şi echilibreze energia, la fel grădinăritul şi robotitul prin casă. Tendinţa de îngrăşare trebuie ţinută în frâu încă din copilărie, pentru că nativii din Taur sunt adevăraţi gurmanzi, înzestraţi cu un apetit rabelaisian.
Remediile homeopatice cele mai eficiente sunt cele corespunzătoare vibraţiilor planetei Venus: Cuprum, Thuya Apis şi Pulsatilla, dar şi Antimonium crudum care se află în rezonanţă cu vibraţiile lunare. Vitamina recomandată acestor venusieni este vitamina F.

GEMENI
Agili, rapizi şi îndemânatici, cu reflexe deosebit de bune în mod special cele ce presupun fineţe în execuţie -, Gemenii nu sunt însă caracterizaţi îndeobşte de forţă fizică. Musculatura este longilină şi are tonus. Planeta guvernatoare, Mercur, le conferă un temperament nervos, dinamic şi o mare disponibilitate în comunicare. În plus, mobilii mercurieni păstrează cel mai adesea un aer tineresc până la o vârstă înaintată. În corpul uman, Gemenii sunt consideraţi guvernatorii căilor respiratorii superioare (traheea şi bronhiile), ai plămânilor, ai umerilor, sternului, mâinilor (de unde şi o mare dexteritate manuală). Dintre glande, timusul cade sub incidenţa Gemenilor, iar în cadrul sistemului circulator Gemenilor le revin circulaţia vaselor capilare şi artera pulmonară. O parte a nervilor optici este, de asemenea, asociată cu această zodie.
Bolile cel mai frecvent întâlnite la Gemeni sunt stările de anxietate, tendinţele de surmenaj, frecventele răniri ale umerilor şi mâinilor, nevralgiile intercostale, afecţiunile acute sau cronice ale plămânilor sau bronhiilor (ca astma şi pleurezia) şi afecţiunile sistemului nervos periferic. Uneori, afecţiunile nervoase pot genera disfuncţii sexuale. Mâncărurile care le priesc Gemenilor sunt cele care conţin mazăre, fasole cu bobul lat, morcovi, nuci, dar mai ales migdale nepreparate care joacă un rol important în combaterea stărilor de anxietate -, alune şi arahide. Plantele care au un efect benefic asupra acestui semn mutabil de aer sunt lavanda şi lăcrămioarele (în aromoterapie), feriga, origanul (popular: sovârv), seminţele de anason şi cele de chimen (sub formă de ceaiuri, uleiuri sau tincturi).
Remediile homeopatice în consonanţă cu specificul zodiei sunt Mercurius, Argentum nitric, iar sarea biochimică este Kali muriatric, folosită mult în homeopatie. După unii autori acestora li s-ar adăuga Arsenicum şi Kali phosphoricum. Vitaminele indicate Gemenilor sunt vitamina B1 şi vitamina F.

RAC
Pentru a-şi menţine în formă sensibilul sistem organic de lunarieni, Racii au nevoie să fie duşi la înot încă de mici, ceea ce le fortifica nu doar corpul, ci îi echilibrează şi emoţional, şi ar trebui să-şi petreacă mult timp pe... ringul de dans. Asta pentru că mişcările ritmice susţinute au un efect fortifiant deosebit asupra structurii corpului lor, unde trebuie avută o deosebită grijă de sistemul circulator şi cel limfatic. Temperamentul racului este limfo-sangvinic.
Racului îi corespund în corpul uman stomacul, duodenul şi partea inferioară a esofagului, sânii, ochiul stâng precum şi vraful plămânilor. Multe dintre problemele de sănătate ale Racilor sunt în legătura cu retenţia de lichide în organism, care poate duce la intoxicaţii şi afecţiuni misterioase, de natură psihosomatică şi nu funcţională. Disfuncţiile digestive se fac simţite periodic, sub forma dispepsiilor organice sau funcţionale, care apar încă din copilărie şi duc adesea la anemie. Aceleaşi probleme digestive duc la pierderi de săruri minerale şi vitamine din corp, la bătrâneţe apare frecvent incontinenţa urinară.
Alimentele cu un efect tonifiant şi regenerator asupra organismului Racilor sunt varza albă şi roşie, napii, peştele, lactatele (dar nu cele prea bogate în colesterol). Un aport suficient din alimentele menţionate reuşeşte să menţină, în general, în echilibru acest organism delicat. Plantele cu un efect bun în aromoterapie sunt trandafirii albi, nuferii şi crinii. Tarhonul ajută la refacerea stocului de săruri minerale, la fel Verbina, iarba-surzilor şi ochii-şoarecelui sunt recomandate mai ales sub formă de tincturi. Remediile homeopatice cuprind Selenium, Argentum, şilicea, Antimonium crudum şi Kali carbonicum. Periodic, Racii au nevoie de un aport de vitamina B2.

LEU
Puternică vitalitate pe care le-o conferă Leilor astrul zilei se manifestă în lume sub forma unui temperament bilios şi nervos. Leii nu sunt însă foarte pricepuţi în a-şi doza efortul şi acest lucru se răzbună, mai curând sau mai târziu, asupra sănătăţii lor. De multe ori, orgoliul îi împiedică pe Lei să-şi mărturisească suferinţele fizice. Pe de altă parte, le cam stă în fire să se neglijeze.
Primul lucru de care trebuie să se ocupe un Leu care doreşte să-şi menţină sănătatea este dozarea efortului, altfel vitalitatea să se va risipi curând şi bolile de inimă nu vor întârzia să apară. Leii care-şi asumă prea multe responsabilităţi vor avea de suferit cu coloana vertebrală (în mod special vertebrele dorsale). Ochiul drept este, de asemenea, un punct slab pe harta sănătăţii Leilor, iar cei care se consumă prea mult nervos şi nu-şi găsesc o formă de expresie creativă pot avea de suferit îngrozitoarele dureri ale nevralgiei de trigemen. Circulaţia arterială poate claca la nivelul cordului sau/şi al ochilor. Seara, vitalitatea şi rezistenţa nervoasă a Leilor scade brusc. Leilor li se recomandă să facă duş, şi nu baie, pentru că baia le scade nivelul energetic.
Leilor nu le stă bine să fie vegetarieni, carnea le fortifică organismul, la fel ca mierea şi orezul, care trebuie să facă parte constant din alimentaţia lor, la fel ca spanacul, urzicile şi lintea, care conţin mult fier.
Plantele în afinitate cu vibraţiile solare sunt: floarea-soarelui (evident), gălbenelele şi rostopasca unul dintre remediile-minune pentru afecţiuni specifice zodiei. Ierburile aromatice precum şofranul, rozmarinul, menta, dafinul şi ruta (cunoscută şi sub numele de varnant), adăugate în mâncăruri, au, de asemenea, un efect terapeutic asupra organismului leonin. Remediile homeopatice de bază sunt Aurum, Natrium muriarticum, Phosphorus şi Ignatia. Leii nu trebuie să uite să-şi refacă energia luând vitaminele A, D şi H2.

FECIOARĂ
Cea de-a doua zodie guvernată de Mercur are o preocupare înnăscută pentru sănătate, apreciind mult remediile naturiste şi regimul vegetarian. Pentru această zodie de pământ, remediul natural cel mai eficient este... aerul, de aceea plimbările lungi în aer liber (şi pe cât posibil nepoluat) au un efect imediat de calmare asupra temperamentului nervos al Fecioarelor, şi asta ajută la menţinerea sănătăţii într-o măsură mult mai mare decât şi-ar putea imagina. Mersul cu bicicleta (dar nu pe străzile unui oraş aglomerat), de preferinţă în mijlocul naturii, este, de asemenea, recomandat.
Fecioarele guvernează circulaţia sangvină şi limfatică a abdomenului, intestinele, pancreasul (parţial) şi nervul motor ocular extern. Temperamentul nervos al acestor mercurieni îi predispune la stări de îngrijorare nevrotice, care pot genera dureri surde, dar persistente de cap, ce pot fi înlăturate, însă, neaşteptat de uşor printr-o alimentaţie adecvată şi prin plimbările mai sus menţionate sau prin exerciţii de yoga (în special exerciţiile de relaxare). Problemele lor serioase de sănătate sunt însă legate de tractul digestiv: probleme de asimilare intestinală, dureri abdominale (provocate de “nervi” care se duc direct la stomac), perturbări ale tranzitului intestinal (sunt adesea constipaţi), exces de fermentare. Alte pericole care pândesc Fecioarele sunt diabetul insipid, apendicită, pancreatita şi peritonita. Femeile sunt destul de des sterile. sistemul nervos al Fecioarelor este sensibil la stres şi la stările prelungite de îngrijorare care contribuie la subminarea sănătăţii lor.
Fecioarelor le face foarte bine să consume cartofi, gulii, ţelina şi alimentele menţionate la zodia Gemenilor (pentru că au acelaşi guvernator planeta Mercur). Plantele aromatice şi medicinale sunt, de asemenea, identice, la fel remediile homeopatice, comune celor două zodii mercuriene.

BALANŢA
Înzestrate cu acelaşi temperament sangvin plăcut şi gentil ca Taurii, Balanţele sunt însă departe de robusteţea şi vigoarea specifice zodiei fixe de pământ. Vitalitatea lor este cu mult mai scăzută, în schimb sunt firi mai rafinate, de multe ori artistice, efect al planetei Venus într-un semn de aer. Tendinţa către leneveală (caracteristica ambelor zodii venusiene) le face să evite exerciţiul fizic, de care au, de fapt, nevoie în mai mare măsură decât multe alte zodii. Lipsa de mişcare fizică, pe care ar trebui s-o practice cu regularitate, le pricopseşte rapid cu cearcăne şi migrene sâcâitoare persistente.
Balanţa guvernează rinichii şi vezica urinară, în corpul bărbătesc prostata, partea lombară a coloanei vertebrale (împreună cu Săgetătorul), precum şi nervul facial.
În general, tendinţa organismului de-a reţine toxinele este cea care duce la afecţiunile renale, cum ar fi insuficienţa renală acută sau cronică. Disfuncţiile renale pot duce şi la edeme ale membrelor inferioare (picioare umflate). Colibaciloza este, de asemenea, o boală des întâlnită în rândul Balanţelor, la fel ca insuficienţa circulatorie venoasă şi limfatică, mai ales la nivelul bazinului, şi afecţiunile genito-urinare, ca cistita şi anexita. Igiena intimă trebuie respectată cu cea mai mare stricteţe.
Regimul alimentar al Balanţelor, cărora le cam plac mâncărurile grele, trebuie să conţină multe cereale, fructe de pădure, sparanghel, fasole şi, surprinzător, mai toate condimentele, în mod special ardeiul iute. Mentă, sub orice formă, ajută la claritatea proceselor mentale. Uleiul sau parfumul de trandafiri imperiali, de zambile şi de toporaşi, folosit în aromoterapie, produce calmarea nervoasă. Principalele remedii homeopatice sunt Cuprum, Pulsatilla, Anacardium, Thuya şi Apis. Organismul Balanţelor cere un aport sporit de vitamina F.

SCORPION
Aceşti nativi, marcaţi de două energii extrem de puternice cea a temerarului Marte şi cea a necruţătorului Pluto au un temperament paradoxal. În aparenţă sunt calmul personificat (în astrologie se vorbeşte despre “masca scorpionică”), datorat autocontrolului plutonian, dar de sub această suprafaţă apar izbucnirile marţiene, capabile să reducă la tăcere până şi pe cel mai vajnic dintre Berbeci. Avem deci o structură temperamentală limfatico-bilioasă. În reprezentarea astrologică a corpului uman, Pluto guvernează organele genitale externe şi interne, colonul, parţial prostata, rectul şi anusul. El este, de asemenea, pus în legătură cu nasul şi nervii auditivi.
La fel ca rudele lor marţiene, Berbecii, Scorpionilor le fac bine mâncărurile condimentate (dar nu în exces), ceapă, datorită efectului ei benefic asupra fluidităţii sângelui, urzică, prazul şi ardeii capia. Un puternic efect liniştitor şi, în acelaşi timp, afrodiziac îl au asupra lor esenţa de glicină, uleiul de rododendron şi cel de aloe.
Plantele medicinale în afinitate cu semnul Scorpionului sunt: mintea mâţei (cătuşnica), alunul de munte şi porumbarul. siropul sau decoctul de porumbele are un efect deosebit de puternic asupra reducerii febrei mari pe care o fac Scorpionii şi ajută la regenerarea rapidă după forme acute de boală deoarece Scorpionii suferă doar rareori de afecţiuni cronice.
Scorpionii trebuie să se ferească de hemoroizi, deci constipaţiile prelungite nu trebuie trecute cu vederea. Sunt, de asemenea, predispuşi la contractarea maladiilor venerice. Bărbaţii fac adesea prostatită, pe când femeile au, de multe ori, probleme cu ovarele şi uterul, cum ar fi leucoreea (sângerări intermitente între menstre), dismenoree (ciclu neregulat), chist sau fibrom şi ulceraţii.
Remediile homeopatice de bază sunt Lochesis, Thuya şi Platină. Pentru a întări rezistenţa organismului, Scorpionii au nevoie de vitaminele P şi B12.

SĂGETĂTOR
Săgetătorii sunt binecuvântaţi de marele benefic Jupiter cu un temperament sangvin, care are însă şi o componentă bilioasă. Adică, sunt vioi şi au un bun echilibru între stimuli şi reacţie, dar din când în când pot avea ieşiri de mânie care ne aduc aminte de Jupiter Zeus, tatăl zeilor. Le place să se împărtăşească din plăcerile vieţii şi nu prea ţin justa măsură nici la mâncare, nici la băutura. Plăcerea de mişcare este mare şi le face foarte bine, însă arareori există disciplina. Deşi sportul îi atrage, ei exersează fie prea mult, fie prea puţin. Părţile corpului ce corespund zodiei Săgetătorului sunt: ficatul, vezica biliară, în parte, pancreasul, coapsele şi partea sacrală şi coxigeală a coloanei vertebrale, nervul sciatic, circulaţia arterială în ansamblul ei. Mâncarea foarte consistentă şi băutura afectează invariabil ficatul şi pancreasul, a căror leneveală produce în timp obezitate, cu tot cortegiul ei de afecţiuni digestive. Grăsimile şi zaharurile se prelucrează foarte greu, ceea ce poate duce la pancreatita şi diabet. Coxartroza şi artroza lombară şi alte afecţiuni sau traumatisme pot afecta femurul şi nervul sciatic. Citricele, mai ales grapefruitul şi coacăzele roşii sau negre pot face minuni pentru un ficat obosit şi pot menţine elasticitatea vaselor sangvine, prevenind, de asemenea, hipertensiunea. Ceapă şi usturoiul, în cantităţi cât mai mari, fortifică organismul de tip jupiterian, iar ţelina şi dafinul adăugate în mâncare le fac, de asemenea, foarte bine.
Plantele medicinale în afinitate cu Săgetătorul sunt: anasonul, scorţişoara, melisa şi răşinile aromatice. Remediile homeopatice corespunzătoare planetei Jupiter sunt Sulfur, Colchicum şi Nux vomica. Vitaminele de care are nevoie un jupiterian sunt multe la număr: F, K, B6, H, I şi J.

CAPRICORN
Saturnienii sunt potcoviţi de marele malefic cu un temperament limfatico nervos, adică închis, tensionat, adesea înclinat către depresii. Îi salvează umorul sec, care trebuie cultivat pentru că este un remediu excelent împotriva încărcării nervoase la care semnul este predispus. Sedentarismul de care suferă mulţi capricorni le poate accentua stările negative. Moderaţi din fire, capricornii sunt mai degrabă anorexiei, decât rubiconzi şi pot pierde uşor câteva kilograme în condiţii de stres.
În corpul omenesc, Capricornilor le corespunde scheletul osos în general, cu accent asupra genunchilor, care se înţepenesc cu mare uşurinţă. Pielea este guvernată tot de Saturn, iar dinţii şi măselele cad tot în curtea lor, deoarece semnul pierde mult calciu din organism.
Lipsa de exerciţiu duce la atrofierea încheieturilor, ceea ce poate duce în timp la diverse tipuri de scleroză. Tot din sedentarism decurg şi atrofia musculară şi reumatismul articular. În cazuri extreme se poate instaura paralizia. Scleroza atinge adesea nervul auditiv, ceea ce poate duce la surzenie, iar pielea este de cele mai multe ori uscată, cu tendinţe de descuamare. Eczeme de multe tipuri pot să apară pe un fond de stres prelungit, iar în cazuri mai rare psoriazisul. Ceea ce este remarcabil este cât de rezistenţi sunt Capricornii la boli, mai ales la cele cronice. Paradoxul acestui semn este că tinde să fie extrem de bolnăvicios în copilărie, iar sănătatea se fortifică pe măsură ce înaintează în vârstă.
Alimentele cu un efect imediat reconfortant asupra Capricornilor sunt cele care conţin amidon: cartofi (ca şi alt semn de pământ, cel al Fecioarei), paştele, malţul, ovăzul, cele care conţin fier ca sfecla roşie şi spanacul şi ciupercile de pădure, în mod special hribii şi mânătărcile. Fructul ideal pentru Capricorn este gutuia.
Plantele aromatice şi medicinale în afinitate cu Saturn sunt: cânepa, tătăneasa, mătrăguna (dacă Socrate era Capricorn, cupa de mătrăguna i-ar fi făcut bine) şi vineţelele (sau floarea-grâului). Mirosul discret de panseluţe, de viţa căţărătoare şi amaranthus are un efect deosebit în aromoterapie. Remediile homeopatice de bază sunt: Plumbum, Iris vesicolor, şilicea. Saturnienii se refac cu ajutorul vitaminei C şi Li.

VĂRSĂTOR
Excentricii copii ai lui Uranus au un temperament nervos cu coloratură bilioasă. Asta înseamnă că acumulează cu uşurinţă stresul, mai ales stresul mental, şi au probleme în exteriorizarea stărilor de nervi şi se închid în ei, devenind ursuzi. Acest semn fix de aer are o adevărată predilecţie pentru răcoare şi tinde să se îmbrace prea uşor când afară este frig, iar de-aici i se trag multe belele. Pentru a se motiva să facă exerciţii fizice, Vărsătorii trebuie să urmeze un program creativ, nu repetitiv sau bazat pe rutină.
Vărsătorul guvernează circulaţia periferică la nivelul gambelor, încheietura gleznei, sistemul nervos simpatic, cortexul cerebral şi nervul spinal. Problemele de sănătate la care se pot aştepta uranienii sunt, în primul rând, de ordin nervos. Glumind, Linda Goodman scria: “Vărsătorii furnizează 70% dintre nebuni şi 70% dintre genii” (care nici ei nu sunt prea normali n.r.).
Oboseala nervoasă, stările de depresie şi angoasă pot duce la spasmofilie. Toate afecţiunile sistemului nervos central cad, de asemenea, în ograda uranienilor (encefalita, tumori, Parkinson şi nevroze obsesive). Varicele şi arteritele sunt rezultatele proastei circulaţii periferice. Vărsătorii sunt predispuşi la accidente violente. Cel mai indicat aliment pentru Vărsători îl constituie fructele de toate felurile: fructele exotice precum kiwi, mango şi fructul pasiunii, iar fructele uscate caise, curmale, prune sau mere îi ajută foarte eficient să-şi recupereze energia nervoasă.
În aromoterapie, esenţele florilor de pomi fructiferi şi discretul parfum al orhideelor au efecte remarcabile. Plantele aromatice şi condimentele benefice pentru uranieni sunt cele cu gust şi miros foarte pregnant, cum ar fi ardeiul iute, piperul alb sau negru sau curry. Remediile homeopatice sunt Uranium şi Phosphorus. Toate vitaminele din complexul B au un efect tonic şi binevenit asupra sistemului nervos al Vărsătorilor.

PEŞTI
Razele lui Neptun îi înzestrează pe nativii din Peşti cu un temperament limfatic, care poate îmbrăca orice altă coloratură temperamentală, semnul fiind eminamente adaptabil, reuşind să se integreze în orice mediu social. Hipersensibilitatea neptuniană este difuză, ei intrând în rezonanţă până şi cu cele mai nesemnificative detalii din mediul înconjurător, cum ar fi temperatura, zgomotul de fond etc. Orice disonanţă a mediului le poate provoca simptome fizice, dar acestea nu sunt rezultate ale ipohondriei, ci simptome psihosomatice, cât se poate de reale. Se poate ajunge la situaţii cu adevărat grave, pentru că Peştii sunt rareori activi, deci sunt receptori empatici ai lumii înconjurătoare şi le lipseşte agresivitatea naturală. Nevoia de-a se izola de stimuli neplăcuţi îi face pe mulţi dintre ei să se refugieze în alcool sau droguri şi devin foarte repede dependenţi. Neptun stăpâneşte labele picioarelor, întregul sistem limfatico-ganglionar şi ţesutul reticulo-endotelial.
Vitalitatea Peştilor este îndeobşte scăzută, ceea ce de multe ori se datorează abuzului de alcool, ţigări, sedative, tranchilizante sau droguri. Faptul că organismul lor are tendinţa de-a retine toxinele înrăutăţeşte situaţia, ceea ce impune necesitatea de-a avea un regim alimentar foarte echilibrat şi de-a consuma suficiente lichide pentru a-şi menţine organismul detoxifiat. Până şi la medicamentele prescrise de medici, Peştii pot avea reacţii inexplicabile, de aceea se recomanda evitarea, pe cât posibil, a medicamentelor produse pe cale chimică. Peştii ar trebui să mănânce alimente cu un înalt conţinut de lichide, cum ar fi pepenii, dovleceii, castraveţii şi salată verde.
Plantele medicinale şi aromatice corespunzătoare neptunienilor sunt florile de tei, cicoarea şi muşchiul de copac. Principalele remedii homeopatice recomandate Peştilor sunt: Tabaccum, Coffea şi Petroleum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu