Zodiac spiritual

Berbec

Berbecul ne invata curajul. El reprezinta capacitatea vointei de a triumfa asupra oricarei intimidari, oricarui obstacol, oricarei indoieli. Berbecul este acea parte din noi care stie exact ce vrea sa faca. Se hotaraste si actioneaza. Nu conteaza nimic altceva. Sa ne luptam legati la ochi cu un crocodil? Da – daca asta este ceea ce vrem. Dar actiunile de acest gen nu sint relevante. Berbecul este zodia indraznelii, a oricarui act de cutezanta absoluta, indiferent de gradul de istetime al actiunii. Dar semnificatia sa reala este mai profunda. Berbecul se refera la curajul existential.

Ce este acesta? Intr-un cuvant, este egoismul. O maiestrie delicata. Nu inseamna nici insensibilitate, nici vederi inguste, nici manipularea altora, ci posibilitatea de a spune: “Asta este viata mea. Am dreptul sa caut orice experienta de care am nevoie. Nimic nu va sta intre mine si dezvoltarea mea. Nici o alta persoana. Nici o circumstanta. Nici chiar propriile mele temeri.”

Scopul Berbecului este o potrivire perfecta intre dorintele si actiunile noastre. Este libertatea. Fara a ne pierde in sentimente. Fara a fi fascinati de substratul psihologic al deciziilor noastre. Atentia Berbecului este atrasa numai de puterea vointei de a modela o viata.

Curajul cuiva trebuie trezit prin teama. Nu poate fi dobandit prin nici un alt mijloc. Stresul si curajul sunt o pereche potrivita. Nu devenim intotdeauna mai curajosi cand suntem pusi in fata unor situatii infricosatoare, dar fara ele nu devenim niciodata mai curajosi.

Berbecul este in cautarea curajului. Asadar el este un magnet pentru stres. Nu se poate sti dinainte cum va face fata stresului un Berbec. Isi poate folosi crestivitatea sau hotararea. Sau poate alerga ca un iepure fugarit de un buldozer. Stim de la inceput numai atat, ca il asteapta situatii stresante.

Momentele critice se tin de Berbec ca o umbra. E greu de ajuns la indrazneala de a face ce vrea, iar crizele pe care le provoaca sunt serioase. Isi pierde deseori prietenii. Poate provoca reactii severe din partea persoanelor cu autoritate. De multe ori curajul existential trebuie luat cu binisorul, practicandu-l mai intai in modalitati mai sigure, mai putin amenintatoare. Ne referim la aventuri.

Sa ne imaginam ca stam agatati de o coarda la jumatatea inaltimii unui perete vertical de granit. Daca franghia nu are vreun defect, daca e bine ancorata si daca noi nu facem nici o greseala avem o sansa destul de mare sa ramanem in viata in acea seara. Intr-o situatie de acest fel, numai un prost n-ar fi inspaimantat. Cei mai multi alpinisti, banuiesc, m-ar aproba. Totusi alpinistul invata sa-si controleze frica, sa urce eficient in ciuda incarcaturii emotionale electrizante pe care acest sport o produce. Cu alte cuvinte, el isi dezvolta curajul.

Escaladarea unui varf este o actiune curajoasa, fara nici o indoiala. Dar aceasta este o afirmatie statica. Nu surprinde in nici un fel dinamica procesului. Astrologul ar reda-o diferit. Ar spune ca cere mult curaj. Emotiile firesti sint depasite; structura constiintei se modifica. Toate acestea sint provocate prin strategia clasica de evolutie a Berbecului: alegerea intentionata a unei situatii critice.

Indiferent de mijloacele prin care sint obtinute, asemenea transformari sunt esenta dezvoltarii. Ascensiunea montana este un exemplu, dar fiecare dintre noi isi poate alege propriul munte. Cineva ar putea invata sa inoate. Altcineva si-ar putea infrunta seful tiranic. Ar treilea ar putea incerca sa renunte la fumat. Fie ca Berbecul doreste sau nu sa ridice manusa aruncata, viata ii va dezvalui cu destula claritate care este muntele care-l asteapta. Apoi depinde numai de el daca va incepe urcusul.

Berbecul are intotdeauna o dorinta. Anumite experiente de viata, de obicei riscante, ii dau tarcoale, il atrag ca rasaritul Soarelui dupa o noapte lunga si rece. Dorinta sa, oricare ar fi, este ascunsa, invaluita de frica. Strategia Berbecului este sa-si depaseasca frica si sa-si satisfaca dorinta, cu orice pret. Sa traiasca in prezenta fricii, dar cu toate astea sa actioneze clar si decisiv – aceasta este dibacia Berbecului.

Natura il pregateste pe Berbec pentru a infrunta muntii care-l asteapta. Berbecul intra in lume inarmat cu dispozitia unui luptator, cu vitalitate si instinct de supravietuire. Spiritul sau este intens si direct. Onestitatea, vioiciunea, entuziasmul, independenta, aversiunea fata de o autoritate exterioara – acestea sunt resursele Berbecului.

Daca analizam cu atentie, vom observa ca in acel domeniu al hartii natale atins de zodia Berbecului apare o dispozitie combativa. Combativitatea poate avea o natura fizica manifesta, asa cum e cazul alpinistului in lupta cu muntele. Adesea poate lua o forma mai putin evidenta. Putem avea de-a face cu arma argumentatiei. Ne putem intalni cu o luptatoare pentru drepturile femeilor sau pentru protectia mediului. Putem da peste o persoana care se lupta cu un demon interior – un alcoolic care vrea sa renunte la viciu, un luptator din Vietnam care se lupta cu cosmarurile. Pe o harta natala privirea ne este deseori atrasa de locul tintit de Focul Berbecului. In acel loc va fi un foc si va fi o tinta, mai curand sau mai tarziu. De aceasta putem fi siguri.

Puneti in fata unei situatii critice chiar si pe cel mai bland dintre fii sau fiicele acestei zodii si veti remarca o eficienta rece, lucida. Genunchii poate le vor tremura in anticiparea stresului, iar dupa aceea poate chiar vor lesina. Dar atunci cand se afla sub presiune, adevarata natura a Berbecului razbate la suprafata. Resursa Berbecului? Oricare i-ar fi vesmintele pe care le poarta in aceasta lume, sub ele bate inima unui razboinic. Poate ca are nevoie de situatii critice pentru a iesi din ascunzatoare. Dar este acolo.

O noapte intunecata. O alee prost luminata. O matahala apare din bezna si se indreapta spre noi. Ne-am simti mai bine intr-o astfel de situatie alaturi de un prieten Berbec sau, chiar si mai bine, daca am avea in Berbec Soarele natal sau Luna care sa ne anime spiritul.

Dar ce face razboinicul pe timp de pace? Nu-si poate pastra imaginea de sine fara o oarecare forma de rezistenta care sa-l ameninte din lumea inconjuratoare. Soldatul are nevoie de un adversar. Armatele vor sa lupte. Daca nu sint provocate de un inamic legitim, or sa-si gaseasca unul ilegitim, poate chiar rasturnand ordinea din tara pe care trebuia s-o apere. Intalnim si la un Berbec exact acelasi fenomen. El se va lupta. Asta e sigur. Dar nimeni nu poate sti daca lupta lui va servi scopului transformarii evolutive sau va fi o forma de infruntare lipsita de sens.

Din fericire, inamicii adevarati sint peste tot. La tot pasul Berbecul se intalneste cu obstacole in cale. Ele pot fi oameni cu putere care vor sa-i restranga libertatea. Pot fi situatii adverse de circumstanta. Uneori sint slabiciunile interioare. Alteori obstacolele iau forma neintelegerii altor persoane, care are de obicei radacinile in intensitatea trairilor Berbecului – calitate care deseori ii pune pe ceilalti in defensiva. Orice forma ar imbraca obstacolele, ele trebuie trecute. Daca exista pe lume un pacat cardinal pentru Berbec, acesta este lasitatea.

Atractia pe care o exercita astfel de batalii poate fi ambigua. Chiar daca stim ca ne ajuta sa evoluam, s-ar putea sa fim foarte obositi. Daca Berbecul alege calea minimei rezistente, este liber s-o faca. Batalia trebuie sa fie acceptata de bunavoie.

Oricum ar fi, Berbecul ramane un magnet pentru stres. Alegerea pe care o poate face este doar a formei in care se manifesta stresul. Poate fi stresul semnificativ al evolutiei personale, al provocarilor acceptate si al varfurilor cucerite. Sau poate fi o parada nesfarsita de hartuieli goale de continut si de sens, nascute in mare parte din plictiseala, sensibilitatea si frustrarile Berbecului. De-a lungul acestui drum se afla umbra Berbecului.

Razboinicul este aprins de focul bataliei. Are nevoie de el pentru a implini ceea ce l-a adus in lumea aceasta. Dar si in cazul in care s-ar indeparta de criza de evolutie, focul ramane. Nu poate fi stins. El ataca invariabil o tinta laturalnica cu intreaga pasiune care ar fi fost mai potrivita telului real.

Pot aparea discutii in care implicarea emotionala pare disproportionata fata de conflictul aparent. “De ce insisti sa porti afurisita aia de camasa?”

Toata impetuozitatea, vointa si curajul Berbecului se risipesc atunci fara rost. Prietenii sint indepartati. Casatoria esueaza. Cariera e spulberata din motive marunte. Nimeni nu castiga. Combustibilul revolutionar de racheta, volatil, se consuma ca artificiile la sarbatoarea nationala, starnind focul gheenei si pucioasa, golit de inteles.

Berbecul care a ales aceasta cale ramane ranit, insetat si frustrat. Poate fi convins de dreptatea proprie. Poate sa se autocompatimeasca. Dar intrebarea lui e intotdeauna aceeasi: “Oare de ce par sa pun pe toata lumea in defensiva?”

Iar raspunsul? E simplu. Razboinicul a purtat un razboi gresit.

Taur

Varful unei stanci intr-o zi de inceput de mai. Vantul inmiresmat destrama norii albi si lenesi. Florile de corn se deschid. Soimii plutesc fara efort pe curentii calzi de aer care se ridica de la pamant. Stai singur, simtind alaturi stanca incalzita de razele de soare, imbaindu-te in aerul cald, infiorat de atingerea mangaietoare a primaverii. In fata se intinde valea, inflorita si fertila. Fermierii lucreaza pe camp. Vitele pasc. Verdele electric al primaverii isi croieste calea prin brazde si padure.

Stai nemiscat o ora. Doua ore. Trei. Fara ganduri. Doar cu simturile. Nu te framanta intrebari esentiale. Natura vietii nu te preocupa. In acel moment, pe stanca, dedesubtul norilor, pur si simplu existi. Orice cuvant e de prisos. Ce simti in vastul spatiu interior? Care este lectia pamantului fertil? Vesnicia. Seninatatea. Pacea. Cum sa fii infinit de complex si cu toate astea simplu. Cum sa atingi profunzimi insondabile si totusi sa nu simti nevoia sa vorbesti despre ele.

In acel moment ai intrezarit care este scopul Taurului. De a gasi seninatatea si a o pastra: aceasta este misiunea Taurului.

Nu toti Taurii iubesc natura. Dar pentru ei a sta pe acel varf de deal este o strategie fundamentala de evolutie. Pamantul-Mama insusi este cel mai bun invatator al Taurului. El mangaie spiritul, il invata simplitatea si calmul. O plimbare in padure, o ora de ragaz langa cursul unui parau, o hoinareala seara prin desisul de ilice din desert – toate acestea ii aduc Taurului mai multa pace decat orice “discutie terapeutica”.

Dar chiar daca destinul l-ar aduce pe Taur in oras, n-ar implica nici un dezastru psihologic. Un Taur reprezentativ isi alege intotdeauna tihna si linistea din preajma unei paduri. Dar nici un om nu este intruparea pura a unui singur semn. O persoana care are caracteristici puternice de Taur poate fi atrasa de alte forte catre metropola. Pacea este mai greu de pastrat intr-un asemenea loc. Pentru Taurul care traieste la oras e esential sa plece periodic fie cu rucsacul pe spinare intr-un week-end, fie intr-un han de tara pentru cateva zile. I-ar fi de ajutor si sa aiba o casa plina de plante. Si o pisica sau un caine l-ar putea ajuta sa pastreze legatura cu pamantul.

Pamantul-Mama are o sora care sta in umbra. Nu sunt niciodata prea departe unul de celalalt. Ea este al doilea invatator important al Taurului. Numele ei este Linistea. Taurul este cel mai taciturn dintre semnele zodiacului. Persoanele animate de linistea lui gasesc vorbitul destul de frustrant. Esenta lor este opusa cuvintelor, intraductibila in vreun limbaj. Linistea se afla la originea simplitatii, iar din simplitate ia nastere pacea. Taurul, stiind aceasta, se opune intuitiv prea multei vorbarii.

Linistea exterioara nu este usor de obtinut. Insa linistea interioara, adevaratul scop al Taurului, este cu mult mai greu de atins. Apare insa si aici un invatator, oferind o strategie. In mod paradoxal, aceasta este muzica. Ascultand absorbit, hipnotizat de succesiunea notelor care compun ritmurile, isi opreste pentru cateva momente murmurul de ganduri ale mintii. Nu are nici o importanta daca momentele de pace le obtine ascultand muzica lui Beethoven sau a formatiei Led Zeppelin; in amandoua cazurile, mintea inceteaza sa mai vorbeasca singura. Pentru Taur aceasta este totul.

Muzica ne reduce la tacere atunci cand o ascultam. Dar are un rol chiar mai important atunci cand o cantam. Pentru Taur nu exista o strategie mai puternica de evolutie decat cantatul in timp ce-si face dusul sau stand aplecat deasupra unei armonici. Sau chiar cand ofera o reprezentatie cu studiile lui Chopin in fata unei sali pline, cu conditia insa ca toata mandria, pretentiozitatea si nervozitatea unei reprezentatii publice sa fie inecate in cascada de note.

Dintre toate semnele, Taurul este cel mai fizic. El incearca sa se elibereze de intreaga tensiune provocata de succesiunea navalnica de imagini mentale, transferand-o in lumea materiala. Senzatia atingerii unui corp. Mainile in contact cu solul. Degetele mangaind lemnul fin al unei viori vechi. Lucrul cu lutul, cu vopselele, chiar curatenia in casa si taiatul legumelor sunt pentru Taur actiuni autovindecatoare. Calea sa e prin corp. Nu trece dincolo de carne. Se delecteaza cu ea, e entuziasmat de ea, o respecta si o omagiaza.

Taurul trebuie sa atinga. E o nevoie fundamentala. El isi afla propria lume prin simturi, prin piele, prin varful degetelor. N-o va descoperi niciodata doar in minte. Simtim pamantul sub picioare. Auzim muzica in urechi. Simtim caldura corpului celuilalt cand se lipeste de noi. Natura vietii? Cine s-o stie? Cui ii pasa? Cine se poate macar gandi la ea? Acel moment perfect este natura vietii. Vorbind despre el il acoperim din nou sub valuri.

Aversiune fata de dramatism. Suspiciune la adresa complexitatii. Acestea sunt resursele unui Taur. El cauta din instinct circumstantele care ii permit sa-si gaseasca linistea si simplitatea. O slujba stabila. Un cerc de prieteni de incredere. Cu rabdare si cu un simt practic desavarsit, Taurul tese un cocon. In interiorul lui isi continua lucrul metodic si implacabil cum creste o stalagmita.

Pentru Taur, toate astea sunt curata nebunie. El ridica din umeri. El traieste si ii lasa pe ceilalti sa traiasca. Se sprijina de spatarul scaunului sau din piele. Simte gustula acrisor al unui mar perfect. Isi priveste copiii. Simte soliditatea casei sale si eficienta corpului sau. Si in adancul sau indescriptibil si impenetrabil simte ceva ce nici un alt semn nu poate simti in acelasi fel. Simte reverenta.

Lucrurile rezistente, masive, ca muntii si batranii stejari, sunt metafore ale pacii pe care o cauta Taurul. Ele il calauzesc. Dar s-ar putea ca la un moment dat sa le neglijeze si sa inceapa sa fie interesat numai de securitatea materiala. Aceasta este umbra Taurului. El cauta pacea izvorata din securitatea interioara. Dar ar putea sa se lase pacalit de reflexia ei in lumea exterioara: bani, averi, terenuri, plan de pensionare.

Securitatea nu are nimic rau in sine; problema nu este aceasta, ci faptul ca ar putea constitui un fel de aur fals catre care Taurul sa fie atras in mod fatal. Daca Taurul cade in ispita asigurarii securitatii, intreaga seninatate a semnului poate fi risipita pe vecie. Iar in locul ei poate rasari un soi de stabilitate amortita, distrugatoare a spiritului. Taurul ajunge sa se plictiseasca de moarte.

Exista pentru Taur o raspantie, la care mai devreme sau mai tarziu va trebui sa ajunga. Un drum este al securitatii materiale, al viitorului previzibil si stabil. Sunt sanse mari ca acesta sa fie un drum onest si moral, inofensiv pentru nimeni in afara de insasi persoana sa. Celalalt drum este provocator, promite dezvoltare si schimbare. Fara certitudini, fara securitate, cu toate astea ispititor, el ii infatiseaza Taurului o problema de decizie: viata este o actiune ofensiva sau defensiva? Sunt aici pentru a creste sau pentru a ma simti in siguranta?

Securitatea poate fi un factor de stagnare si la nivel intelectual. Este vorba de data aceasta de incapatanarea proverbiala a Taurului. Ca toate semnele fixe, Taurul este o persoana hotarata, chiar daca acest lucru nu este imediat evident. De multe ori el pare tacut si neutru. Nu interpretati aceasta atitudine in mod gresit, drept nehotarare. In spatele tacerii este o vointa de fier, care ii da Taurului capacitatea sa indeplineasca orice lucru la care s-a hotarat. Dar in acelasi timp il poate face inflexibil.

Incapatanarea se poate solda cu reactii obtuze, lipsite de imaginatie in fata unor experiente de viata, cu incapacitatea de a face acele salturi existentiale care constituie un element esential al unei vieti implinite. Evoluam si ne schimbam. In acelasi timp imaginea de sine a fiecaruia si haloul sau de atitudini si opinii trebuie sa se schimbe si el. In aceasta privinta Taurul s-ar putea sa esueze. E posibil sa spuna, la fel ca batranele dealuri care ii sunt calauze, “eu sunt acelasi astazi ca si ieri si la fel voi fi si maine”. Atunci totul va fi pierdut.

Gemeni

Deschideti orice carte de zodii la capitolul despre Gemeni. In primul paragraf veti da peste cuvantul comunicare. Vorbitul si ascultatul sunt cu siguranta probleme cheie pentru Gemeni, dar pentru a-i intelege trebuie sa mergem mai departe. Procesul psihic la care se refera semnul Gemenilor include mult mai mult decat atat. Este vorba despre intreaga sfera a perceptiei, despre modul in care lumea comunica cu noi. Modul in care vedem, simtim, auzim, mirosim intreaga involburare de imagini care ne inconjoara. Ascultarea cuvintelor urmeaza numai un fir al acestei tapiserii mult mai vaste.

Cel din zodia Gemenilor s-a nascut pentru a percepe, pentru a se imbuiba cu observatii. Stagnarea este o caracteristica proprie Taurului, dar opusa Gemenilor. Semnul lor trebuie sa fie permanent in miscare. Sunt atat de multe de vazut si de aflat. Nu trebuie pierdut nici un moment. Ca un copil care a fost lasat sa prade zece minute un magazin de jucarii, Gemenii se avanta in experienta vietii cu frenezie, destul de des fara nici un plan major aparent, dar intotdeauna cu mult entuziasm.

Inteligenta vie este o caracteristica de baza a Gemenilor. Dar concentrandu-ne asupra acestui proces deseori nu vedem dincolo de nori adevarata natura a lor. Pentru Gemeni, gandirea este un epifenomen, un efect secundar. Semnul nu tinteste spre activitatea mentala, ci spre perceptie pur si simplu. Nu spre gandire, ci spre observare. Cel din Gemeni nu este intr-atat un filosof, cat un jurnalist. Faptele percepute in forma neprelucrata sunt hrana sa de baza, nu interpretarea lor. El isi doreste doar sa vada, sa fie martorul celor ce se petrec in lume. Ideile si intelegerea nascute o data cu acestea nu sunt esentiale.

Dezvaluirea secretului lumii. Adunarea tuturor indiciilor. Vederea atotcuprinzatoare. Acesta este scopul Gemenilor.

Sa vedem! Sarcina imposibila. Da-i omului un milion de ani. Da-i viziune si urechi bionice. Da-i memoria unui computer si energia debordanta a unui copil de patru ani. Ce-am putea vedea? In cate aspecte ale vietii am putea patrunde? Ar fi ca un degetar de apa intr-un ocean. Si totusi asta este misiunea Gemenilor.

Cum ar putea ei proceda? O strategie cheie este sa traiasca o viata pe cat de intensa, pe atat de variata. Sa traiasca trei sau patru vieti intr-una singura. Sa considere previzibilul si plictiseala pacate de neiertat. Sa nu ingaduie niciodata mintii sa-si incetineasca dezvoltarea. Deosebit de greu.

Cu totii cream imagini ale universului pe care le purtam in minte. Si nu ne plac experimentele care nu confirma teoria. Unui doctor nu-i place sa vada ca un tamaduitor reuseste sa vindece prin rugaciuni. Un rasist alb n-are nevoie de un fizician stralucit african. Ne formam niste imagini. Apoi cautam dovezi care sa le confirme. Gemenii trebuie sa respinga acest instinct. Trebuie sa se straduiasca sa vada clar, oricat de greu de inteles ar fi perceptiile lor. Gemenii trebuie sa ingaduie universului sa nu aiba nici un sens. Daca ideile le sunt confuze, atunci sunt pe calea cea buna. Inseamna ca informatiile pe care le-au adunat le depasesc capacitatea de intelegere. Pastrarea acestei stari de receptivitate totala a unei minti deschise este o strategie evolutiva de cea mai mare insemnatate pentru acest semn. Repet: nu atat a gandi, cat a vedea.

O cale de a castiga experienta este sa-ti traiesti viata. Dar mai exista si alta. Lumea e intesata de experimentatori. E ticsita de oameni. Fiecare dintre ei are un set unic de perceptii. Fiecare le-a digerat, le-a transformat din observatii brute in forme mai rafinate: gandurile. Dar cum putem ajunge la ele, cand sunt inchise in spatele unui perete din os si materie cenusie?

Gemenii au raspunsul la intrebare. Pentru a ajunge la acele comori ascunse in mintile oamenilor din jur, trebuie doar sa punem intrebari. Sa culegem informatii. Trebuie sa stapanim arta vorbei. Pentru Gemeni, aceasta este o strategie majora de evolutie. Gemenii s-au nascut sa vorbeasca.

Dar s-au nascut si ca sa asculte. Insa aceasta calitate nu se instaleaza automat. O minte ascutita, chiar elocventa, sunt mult mai usor de dobandit decat atentia. In contextul unei harti natale dure, directe, ei pot intrerupe vorbele celorlalti, terminand frazele in locul lor. In cel al unei harti mai blande, mai sensibile fata de celelalte persoane, tiparul e mai putin evident. Sunt tacuti, ne dau impresia ca sunt fascinati de ideile noastre. Dar gandurile au pornit-o mai departe in galop. Desi ne privesc in ochi si ne aproba, nu sunt atenti la ce vorbim. Au stabilit deja ce urmeaza sa spunem si acum sunt mai preocupati sa ne studieze forma nasului, gandindu-se ca le aduce aminte de nasul cuiva pe care nu l-au mai vazut din liceu.

Comunicarea este un drum cu doua sensuri. Gemenii trebuie sa-si aminteasca asta. Vorbim despre lucrurile pe care le cunoastem. Dar auzim uneori si lucruri pe care nu le stim. A asculta. A absorbi totul ca un burete. Aceasta este strategia Gemenilor. Vorbitul le este folositor numai daca accelereaza acest proces.

Curiozitatea. Aceasta este resursa primara a Gemenilor. Un simt al minunatiilor lumii. Evaluarea cu ochi de copil a fiecarei picaturi de roua, a fiecarei lacrimi, a fiecarui fulg de zapada irepetabil. Fara aceasta, Gemenii sunt numai palavrageala.

Vitalitatea este si ea o resursa a Gemenilor. Curiozitatea lor ii stimuleaza mereu. Sunt atatea de vazut. Atatea de aflat. Putine alte semne traiesc atat de neobosit, dorm atat de putin. Celor care traiesc trei vieti in timpul unei singure existente nu le mai ramane timp pentru a lenevi. De indata ce entuziasmul le-a fost aprins, Gemenii isi traiesc viata cu inflacarare, ca o pereche de meteori.

Vitalitatea fizica influenteaza si mentalul, dandu-le Gemenilor cea de-a treia resursa a lor: inteligenta. Ei isi combina toata curiozitatea si toata energia pentru a da nastere unei uriase biblioteci cu informatii neprelucrate. Prin ea Gemenii evolueaza cu viteza luminii, creand conexiuni, facand paralele, observand nepotrivirile. Nici un alt semn nu are o minte mai rapida.

Si, in sfarsit, Gemenii pot vorbi. Asa cum nici un alt semn n-o poate face, ei sondeaza mintile celorlalti, analizand straturile de falsitate si fictiune, prospectand dupa revelatii, cristale ale experientei lor. Pentru Gemeni substanta care sta la baza universului nu este formata din atomi si molecule, ci din informatii. Nici un alt semn nu este atat de infometat de ele, atat de dornic sa le adune, sa faca corelatii, sa le difuzeze. Aceasta este cea pretioasa resursa a lor.

In forma sa cea mai pura, zodia Gemenilor nu implica opinii personale. E pur si simplu observatie, reflectand totul ca o oglinda, fara analiza. Neincrezatori in marile scheme, in Adevarurile primare, Gemenii asambleaza la un loc indiciile, ezitand intotdeauna sa traga concluzii premature. Intuitia le spune ca orice poate fi dovedit cu fapte.

De aici rasare adaptabilitatea atat de specifica acestui domeniu al zodiacului. Din pacate, atunci cand este cuplata cu motive meschine, aceeasi flexibilitate da nastere unor lucruri oribile. Cand Gemenii sunt siliti sa faca fata unui adevar neplacut, gandirea lor adaptabila poate reconstrui informatiile. Mai ramane foarte putin adevar, prin mutarea accentelor, cateva taceri strategice si ridicarea unui stavilar de cuvinte. De multe ori noul edificiu de idei are un sens. Chiar daca e fals, poate fi convingator sau cel putin reuseste sa abata pe oricine de la adevarata pista. Doar indivizii cei mai vicleni si determinati reusesc sa strabata labirintul tesut de Gemenii aflati in defensiva. Acestia nu rateaza niciodata un argument, fie el bun sau rau.

Exista pentru Gemeni si unele pericole fizice. Murmurul continuu al psihicului lor se revarsa inevitabil asupra sistemului nervos. O acumulare de tensiuni pe plan mental poate crea nervozitate. Dificultatea de a se relaxa este deseori urmata de insomnii si poate agrava tendinta semnului spre o vorbarie nervoasa. Daca murmurul interior nu poate fi stavilit, circumstantele incep sa reflecte acelasi model: ocuparea permanenta a timpului, dincolo de limitele rationale si in sfarsit, epuizarea emotionala.

Tensiunile de felul celor acumulate de Gemeni trebuie eliberate. De mare ajutor sunt discutiile calme cu parteneri spirituali si relaxati. Nu un razboi al inteligentelor. Nu turniruri verbale. Comunicarea simpla, de la inima la inima, fara luarea de notite si fara incercarea de a-si impune punctele proprii de vedere.

Exercitiile fizice le sunt si ele folositoare Gemenilor in incercarea de-a mai elibera din tensiunile acumulate. De obicei, au mai mare nevoie de ele decat si-ar dori-o. Plimbari, alergari, un joc de volei cu prietenii, toate ii pot ajuta. Fara excese, insa. Retineti: Gemenii nu se afla aici pentru a se plictisi.

Gemenii trebuie sa acumuleze experienta, sa lase miracolul lumii sa actioneze direct asupra inimii lor. Nu incape loc pentru automultumire, pentru opinii dogmatice care sa-i tina la adapost de haos si de misterele vietii. Datorita curiozitatii insatiabile, ei pot sa-si umple intreaga viata cu experimente. Dar calul pe care-l calaresc este salbatic. Ii poate duce spre orizonturi indepartate sau ii poate roti in cerc inchis. Epitaful multor Gemeni a fost “Multa tactica fara strategie”. Concluzia ar fi aceasta: calul are nevoie de un calaret.

Rac

Dupa vartejul din caruselul Gemenilor, constiinta, tulburata de haosul vietii traite in mijlocul evenimentelor, se intoarce acum spre sine, spre radacini. Pentru Gemeni, adevarul este “undeva in afara”. Ei cerceteaza lumea cu agerime, minunile ei umplandu-i psihicul. Si totusi cautarea nu are rezultat. Viata e mai misterioasa ca oricand, mai plina de maruntisuri si detalii neintelese.

Racul o porneste intr-o alta directie. In loc sa-si aleaga tintele prin tot universul, el isi intinde antenele constiintei spre interior, sondand adancurile ascunse ale trairii, facandu-si drum catre inima.

Lumea Racului e tesuta din sentimente. O uriasa subiectivitate ii animeaza pe reprezentantii acestei zodii. Constiinta lapidara, jurnalistica a Gemenilor face loc unei tapiserii de impresii, de reactii personale. Pentru Raci nu mai exista un univers obiectiv. Ramane doar o constelatie de reactii.

Cei nascuti sub semnul Racului sunt aici pentru a patrunde in dimensiuni ale vietii interioare care nu sunt accesibile nici unuia dintre semnele anterioare. Ei sosesc cu un limbaj fluent privitor la sinele adanc, un limbaj al emotiilor. Fascinati de reactiile subiective ale mintii, forta lor vitala este data de un proces indelungat de psihanaliza, de obicei administrat propriei persoane.

A simti constiinta. A simti fiecare nuanta a vietii. A lepada cochilia amortelii care ne apara ca o armura in fata acestei macelarii a lumii. Toate acestea sunt lucrarea Racului.

Scopul Racului? Sa vada dezordinea infernala a vietii. Sa vada cazanul ei clocotitor. Si, in ciuda tuturor nepotrivirilor, in ciuda oricarui simt practic, sa iubeasca, sa aiba incredere si sa accepte tot ce-i ofera existenta.

O batisfera automatizata. Care este scopul ei? Sa deseneze harta fundului oceanului de la patru mile adancime. Sa ia probe de sol. Sa revina intacta la nava mama.

O strategie le subordoneaza pe toate celelalte: batisfera trebuie sa supravietuiasca. Apele oceanului o apasa, cauta orice punct slab care ar putea aparea in peretii ei. In acel mediu cu desavarsire ostil apararea inseamna totul. Fara armura, dispozitivele sensibile din interiorul vasului ar fi zdrobite intr-o fractiune de secunda.

Si totusi in acea armura trebuie sa fie si goluri. Un perete solid de otel mai gros de o jumatate de metru ar apara vasul perfect. Dar fara deschizaturi batisfera n-ar putea interactiona cu mediul pe care este proiectata sa-l exploreze. Trebuie sa fie si ferestre pentru camerele de filmat. Creierul din interior trebuie unit prin fire cu urechile si ochii din exterior. Trebuie sa existe nise de depozitare pentru materialele culese de-afara.

Proiectantii batisferei au de rezolvat o problema dificila: daca protejeaza prea bine masinaria, nu va fi capabila sa indeplineasca misiunea pentru care a fost creata. Daca n-o protejeaza destul de bine, vasul va fi distrus de mediul in care ar trebui sa lucreze.

Acelasi lucru se intampla si cu Racul.

„Dispozitivele senzoriale” ale Racului sunt cele mai delicate din tot zodiacul. Nici un semn nu simte cu atata intensitate. Si simtirea reprezinta tot ce are viata mai semnificativ pentru un Rac. Insa acele circuite emotionale se pot supraincarca. Se pot arde. Viata trebuie lasata sa patrunda in interior incet, in mod controlat. A renunta pur si simplu la protectie ar fi un act de sinucidere.

Scopul Racului este sa ajunga la intensitatea maxima a interactiunilor sale cu lumea si in acelasi timp sa-si protejeze finele reglaje ale sensibilitatii sale emotionale. Daca le-ar acoperi cu un blindaj de otel, mecanismele fragile ar putea rezista. Dar viata inseamna mai mult decat rezistenta. Strategia Racului este sa creeze un sistem defensiv minim potrivit supravietuirii.

Timiditatea este unul dintre aceste sisteme. Mai ales la inceputul vietii, starile de reverie si firea rezervata formeaza invelisul protector al Racului. Persoana initiaza doar contactele de cea mai stricta necesitate cu restul lumii. Poarta o masca pentru a-si ascunde personalitatea. Ca un apas in desert, putem privi direct catre o astfel de persoana si sa nu vedem decat tufisul plin de tepi.

Mai tarziu in viata apararea poate deveni mai sofisticata. Racul invata sa proiecteze in arena sociala o holograma plauzibila, tridimensionala, a unei personalitati umane. Poate chiar a uneia gregare. Sub aceasta deghizare pandeste ca un spion, facand radiografii cu raze X, patrunzand pe cai ascunse in sufletele celor din jur.

Racul nu prea are de ales: ori poarta o masca, ori ramane gol si dat in vileag. Procesele interioare sunt atat de delicate, iar viata este atat de stridenta, incat fara izolare sistemul nervos ar fi zdruncinat. Exista insa pericolul ca grija pentru protejare sa fie pusa inainte de orice altceva, chiar inaintea progresului personal.

Pentru ca Racul sa evolueze, trebuie sa-si schimbe carapacea. Dar miscarea aceasta trebuie bine calculata. Nici una din persoanele marcate de acest semn nu si-ar dori sa-si schimbe vesmintele psihologice in fata unui larg auditoriu, in timp ce se afla la o tribuna improvizata. Cei de fata trebuie bine selectati, iar momentul perfect ales. Cu extrema sa vulnerabilitate, Racul isi pune intreaga onoare in joc.

Dar trebuie sa joace. Trebuie sa se deconecteze. Trebuie sa aiba incredere. Dragostea este intotdeauna un joc de noroc si acesta este un risc pe care Racul trebuie sa invete sa si-l asume.

Asezati-l pe cel nascut in Rac intr-un autobuz care se indreapta, cu viteza mica, spre Tara de Foc. Pentru cei mai multi dintre noi situatia ar fi la fel de atragatoare ca lepra. Racul are o reactie diferita. Inchide ochii si in zece secunde calatoreste spre centrul Pamantului.

Pentru un Rac lumea exterioara este mult mai putin colorata decat cea creata de imaginatia proprie. Acea viata interioara stralucitoare este resursa cheie a Racului. Mai mult decat oricare alt semn, el se simte acasa in tara de basm pe care o purtam in minte.

Imaginatie, subiectivitate, sentimente – acestea sunt materiile prime ale Racului. Si apar in prim plan in starea celei mai depline emotii: Dragostea. Priveste o alta persoana. Simte-te plin de tandrete, de dorinta de-a ajuta, de-a vindeca, de-a ocroti. Nu simti nici spirit competitiv, nici frica, nimic in afara de dorinta de a-ti oferi sprijinul. Circuitele tale de Rac s-au luminat.

Bunatatea si preocuparea plina de grija fata de altul sunt reactiile nepremeditate ale Racului. Ele sunt singurele forte mai puternice decat instinctul de autoprotectie al semnului. Cel mai bland om din lume, dupa ce bea doua beri, poate deveni usor grosolan si poate incepe sa faca avansuri sexuale unei persoane din Rac. La fel de bine ar putea incerca sa intre cu un deschizator de conserve in Fort Knox. Dar de s-ar ivi Gengis Han cu inima zdrobita, usile i s-ar deschide pe data larg.

Genul acesta de iubire rasare firesc in inima unui Rac. Este una dintre resursele semnului, nu scopul sau. Sa sprijine. Sa ajute. Sa ocroteasca. Trasaturi demne de lauda, dar ele nu sunt acelasi lucru cu lepadarea carapacei, nu sunt acelasi lucru cu expunerea trupului gol. Ele sunt un fel anume, relativ sigur, de iubire.

Atitudinea grijulie a unei mame – aceasta este resursa Racului, care apare in mod automat. O dragoste adevarata este cu mult mai dificila, cu mult mai riscanta. Si nu se intampla niciodata fara efort.

Adoptarea rolului mamei este cea mai inalta expresie a unui Rac – si potentiala sa decadere. In noua cazuri din zece atitudinea aceasta este o expresie gingasa a iubirii umane, din toate puntele de vedere laudabila. Alteori insa, este doar o alta ascunzatoare, o alta carapace.

Oamenii, mai ales cei care au cate un necaz, sunt atrasi de bratele alinatoare ale Racului. Racul scoate la suprafata sensibilitatile si suferinta oricarei persoane cu care intra in contact, facand-o sa se simta in siguranta ca sa poata rade sau plange. Racii par sa poarte tricouri astrale inscriptionate cu cuvantul Mama. Oricine poate citi mesajul. Asezati un Rac in acel autobuz care merge in Tara de Foc. In urmatoarele zece minute, alaturi de el va sta cineva care-si va deserta inima.

Nici un semn nu poate purta masca mamei mai convingator decat Racul. Primim de la el intelegere si compasiune. Racul primeste in schimb siguranta si calitatea de-a deveni invizibil. Si nimeni nu ajunge nicaieri, cel putin nu intr-o relatie intima. Atitudinea de mama are efecte foarte bune asupra strainilor, intr-un autobuz. Dar nu poate fi ingaduita ca trasatura dominanta a unei casatorii sau prietenii. Daca se intampla asa ceva, egalitatea fireasca a unei astfel de legaturi se rupe. Ambilor parteneri li se rapeste umanitatea.

Racul trebuie sa fie vigilent pentru a evita tentatia periculoasa a rolului de mama. Trebuie sa se fereasca de-a se invalui in atata intelepciune, si iertare, si intelegere incat propriul sau tumult interior, propriile sale nevoi, sa devina invizibile. Racii pot castiga in acest fel securitate si stabilitate. Dar e numai un alt joc cu carapace. Iar miza minima este singuratatea.

Goliciunea emotionala este inspaimantatoare pentru Rac. Dar la fel sunt si lipsa de siguranta si de stabilitate in viata traita in exterior: schimbare, aventura, experiente de viata.

Pentru Rac, putina experienta castigata are o mare insemnatate. Focurile de artificii ale existentei Berbecului si Gemenilor li se par Racilor filme de groaza. Dar chiar si Racii au nevoie de un minimum de schimbare si diversitate. Din pacate, instinctul natural al prudentei poate interveni in chip restrictiv. La fel ca Taurii, si Racii se pot cufunda intr-o amorteala a spiritului plictisitoare si previzibila. Ei pot continua sa profeseze aceeasi meserie chiar si dupa ce valoarea acesteia pentru progresul personal s-a epuizat. Relatiile pot evolua intr-un cadru conventional – pentru a evita deloc confortabilele schimbari de cifru. Si, simtindu-se in siguranta in carapacea sa, Racul isi poate neglija scanteia romantica si creatoare, cufundandu-se cu anii intr-o traire somnolenta.

Leu

In zodia precedenta, a Racului, valul este tras deoparte pentru a revela adancul sclipitor, schimbator al mintii. Constiinta este vrajita. Nu se poate indrepta in alta directie. Mirajele privirii interioare fascineaza gandirea facand-o sa se prabuseasca inspre interior, in ea insasi. Atentia este distrasa de la activitatile exterioare, dizolvandu-se in pasivitate, devenind spectatoare, simtind, facandu-si putine planuri.

Leul are o reactie opusa aceleia de retragere spre interior a Racului. Nutrita si imbogatita dupa intalnirea cu radacinile constiintei, viata cauta acum o exprimare mai palpabila. Poate ca dedesubtul carapacei Racului o fi curs magma incandescenta, dar in Leu ea se repede in spatiu cu toata maretia unui vulcan. Si cateodata cu tot atata finete.

Expresia personala – aceasta este cheia care ne permite sa intelegem Leul. Continutul mintii devine vizibil. Nimic nu ramane incatusat in subteranele imaginatiei. Totul primeste forma. Totul capata expresie. Leul trebuie sa lase lumii evidenta materiala a proceselor sale interioare. Racul are nevoie de secrete. Pentru Leu, ele sunt o pacoste.

A exprima ceea ce gandeste. A crea simboluri exterioare pentru starea noastra interioara. A tese un fir transparent care, prin desfasurare, sa poata conduce pe oricine catre inima celor mai intime mistere – aceasta este lucrarea Leului.

Si care este acel fir pe care Leul trebuie sa-l urmareasca? Este scopul Leului: sa-si creeze un stil spontan, mandru, generos. Sa ajunga la un mod de comportare care sa-i reliefeze gandirea asa cum un costum se muleaza pe corpul primei balerine.

Scopul Leului? Dezvoltarea personalitatii.

Leul trebuie sa invete sa spuna „da” vietii. Calea sa este una de afirmare, de evolutie in lumea reala. El trebuie sa alunge din mintea sa toata meschinaria, toate mofturile si toate limitarile. In vocabularul sau nu exista frica si suspiciunea. Nimic din ce-i stavileste exprimarea personalitatii nu poate fi tolerat.

Nu are nici o importanta daca oamenii rad. Leul tot trebuie sa arate cine este. Trebuie sa poata spune: „Viata, te iubesc! Te cinstesc! Nu mi-e frica de tine!”.

Transcendenta ego-ului este una dintre metaforele de baza ale evolutie spirituale. Ne imaginam deseori „fiintele evoluate” ca pe niste creaturi palide care stau asezate in pozitia lotus, cu stomacul plin de boabe de fasole incoltita, netemandu-se de nimic, nesperand nimic, neadapostind nici un fel de opinii. Oricine este obsedat de acest model se va uita chioras la un Leu.

Leul indica dezvoltarea ego-ului, nu transcendenta lui. Pozitia lotus nu i-ar fi de mare folos pentru asa ceva. Leul trebuie sa accepte absurditatea esentiala a ego-ului, apoi sa se bucure de el, sa-l lase sa se manifeste inconstient in lumea sa. Trebuie sa poarte o camasa ecosez si pantaloni purpurii si sa mearga pe strada fluierand imnul national. Iar daca lumea il priveste lung, trebuie sa fluiere mai tare. A interpreta un rol inaintea lumii inseamna a avea incredere in ea. Aceasta incredere neconditionata in viata este Sfantul Graal al Leului. Intreaga activitate, caldura, veselia si dramatismul acestui semn sunt doar metode pentru atingerea acestui scop. Tot ce se afla inauntru trebuie sa apara la suprafata. Si daca Leul a reusit cu adevarat acest lucru, nu mai este preocupat de retrospectiuni.

Poezia, pictura, decoratiunile – toate mijloacele creatoare traditionale sunt instrumente valoroase pentru centrare. Orice inclinatii ar avea catre unul din aceste domenii, trebuie sa le urmeze. Aceste aptitudini ii ofera mijloace de exprimare a vietii interioare si genul acesta de exprimare a sinelui este pentru Leu dinamita evolutiva.

Stralucirea Leului este chiar mai mare atunci cand alege o cale mai directa de exprimare creativa. Mediul in care Leul se simte in pielea lui il dau dansul, cantecul, povestitul si mai presus de toate reprezentatiile teatrale. In aceste situatii, intre interpret si audienta distanta este redusa. Reactia vine instantaneu. Energia eliberata isi gaseste imediat tinta. Iar pentru Leu acesta este paradisul.

Arta nu este singurul teren in care imaginatia lui se poate manifesta vizibil. Orice impact asupra unei forme de organizare, a unui eveniment sau chiar a unei alte persoane este o exprimare a propriei personalitati. Ori de cate ori imprimam lumii sistemul nostru de gandire sau de valori ne exprimam impulsul creator.

Scanteia Leului trebuie sa se aprinda si in mod mai spontan. Simpla pofta de joaca este o strategie evolutiva pentru acest semn. Fara premeditare, imaginatia arunca in aer limitele impuse de „maturitate” si se revarsa pe scena teatrului vietii.

Pentru astrologii din vechime Leul era un simbol al regilor. Farmecul personal si infatisarea sa justifica aceasta titulatura. Insa un adevar si mai adanc este transmis atunci cand vedem in Leu un semn al copilului. Prezentarea propriei persoane intr-o maniera teatrala, spiritul momentului prezent, atat de universal raspandit in randul copiilor, constituie esenta Leului.

Strategia? A celebra propria existenta. A crea. A nu pastra secrete personale. A-si mentine inocenta, spontaneitatea si prospetimea unui copil.

Instinctiv Leul rage.

Orice persoana pe a carei harta apar multe componente in Leu are sufletul unui interpret: oferiti-i cea mai mica incurajare si va va regala cu torente de dovezi ale firii sale bune, in forma unor glume, a unor melodii cantate la pian, a unor intamplari adevarate nitelus infrumusetate si povestite cu o fervoare conspirativa. Oricare ar fi forma pe care ar lua-o, fiecare reprezentatie a Leului contine un act sau doua. Bateti din palme si cortina se va ridica.

Deseori Leul isi gaseste locul potrivit in indrumarea creatoare a energiilor umane. Personalitatea sa radianta, marinimoasa ii confera o iscusinta naturala de conducator. El poate deseori concentra catre o directie comuna contracurentii dintr-un grup dezorganizat de oameni. Napoleon exemplifica cel mai concludent aceasta trasatura a Leului, dar se pot gasi cazuri similare in aproape orice birou comercial sau echipa de baseball cu rezultate performante.

Creativitatea si carisma sunt resursele naturale Leonine, dar exista una cu mult mai importanta: Leul stie sa fie fericit. Atentia sa se indreapta catre momentul prezent, in care el este regele. Chiar daca ieri a fost o zi plina de esecuri; chiar daca maine politicienii s-ar putea sa comande lansarea rachetelor nucleare. Dar astazi, e in plina sanatate, e bine dispus si are douazeci de dolari in buzunar. Poate sa danseze.

Resursa Leului: ca nici un alt semn, el stie ca viata lui se traieste la timpul prezent. Trecutul nu mai este. Ziua de maine s-ar putea sa nu mai vina. El stie ca trebuie sa traiasca momentul acesta care e trecator si sa stoarca din el ultimul atom de bucurie.

Lasand in urma lor Madison Square Garden, cei sase pustani din Sioux City isi iau amperii in bagaje si se urca in limuzina spre Aeroportul International Kennedy. Urmatoarea escala: Beijing.

Au pornit intr-un turneu al bunavointei prin Republica Populara Chineza, urmand sa dea concerte in provincii in care nu s-a mai auzit vreodata muzica occidentala. Solistul vocal se indreapta plin de incredere spre microfon. Chitaristul isi face intrarea alunecand in genunchi in stanga scenei. Bombele fumigene arunca o ploaie purpurie asupra audientei alcatuite din zece mii de chinezi, care stau politicosi cu mainile incrucisate pe genunchi si sunt nedumeriti la culme. Cine sunt nebunii astia din America? De ce sunt atat de agitati?

Formatia intelege in ce situatie se afla. Nu mai e pe Madison Square Garden, ci in China. Savoarea aplauzelor din New York nu se va materializa aici. Si deodata se transforma in sase pustani din Iowa, la mare departare de casa.

Reprezentatii artistice, munca de creatie, exprimare personala – in toate aceste strategii leonine energia se revarsa. Dar daca ar fi vorba doar despre ele, semnul ar ajunge repede la capatul puterilor. Leul trebuie sa primeasca de pe undeva un influx de vitalitate sau, daca nu, isi va epuiza pana la urma resursele. Fluxul poate veni de la o persoana care ii spune „Te iubesc, sunt fericit(a) ca existi”. Sau poate veni de la zece mii de chinezi care bat din palme. Indiferent de forma pe care ar lua-o, Leul are nevoie de aplauze. Fara ele se ofileste.

Leul merita cu siguranta toate aprecierile pentru caldura si prezenta sa. Dar, la fel ca vedetele noastre din Sioux City, el afiseaza o imagine plina de incredere in sine si trufie. Fara intentie, parca si-ar proclama superioritatea si aceasta nu mai constituie o formula de aplaudat.

Oamenii pot avea o reactie de contracarare a grandorii pe care o proiecteaza Leul in exterior. Pot sa-l ignore sau sa incerce sa-i mai reduca din aplomb, ceea ce il face doar sa se afirme cu mai multa frenezie. El spune „Va rog, iubiti-ma!”, iar ei aud „Eu sunt cel mai maret”.

Cercurile vicioase Leonine isi au originea in genul acesta de neintelegere. Leul are nevoie de iubire, dar cu cat mai mult incearca sa impresioneze oamenii pentru a capata mai multa siguranta, cu atat are sanse mai mari sa-i indeparteze. In cazurile extreme el poate incepe chiar sa prezinte caracteristicile de care a fost acuzat dintotdeauna de cartile de astrologie pentru public: aroganta, pretentiozitate si sindromul „micului Napoleon”.

Umbra Leului? Trufia. Trufia il poate impiedica sa ceara pur si simplu dragostea. El trebuie sa invete sa-si asume vulnerabilitatea pe care o cunoaste atat de bine, sa ceara sprijin. Daca nu reuseste acest lucru, va fi precum comedianul care joaca in fata unei sali pline cu chipuri de piatra cioplita. Sau ca formatia de rock in tinuturile izolate ale Chinei. Devine demn de compatimit.

Fecioara

Ragetul Leului imbatraneste. Constiinta, obosita de fanfaronada Leului, cauta intelesuri mai adanci, cauta sa capete un sens. Leul e o aparitie impresionanta. El ne capteaza atentia socand-o. Dar treptat cercul atentiei noastre se largeste. Puternicul Leu apare intr-o noua perspectiva: pe fundalul galaxiilor, eonilor, vietii si mortii, mandria si vanitatea sa apar absurde. Ragetul Leului se dovedeste a fi gol de continut.

Personalitatea atinge in Leu o culme. Nu poate fi impinsa mai departe. Urmatorul nostru pas este un salt spre un nou nivel de traire. Din aceasta nevoie, din aceasta disperare, apare Fecioara. Constiinta se deprinde cu un nou sentiment: setea de transformare personala. Germenii nemultumirii au incoltit; Fecioara trebuie sa evolueze.

Dar in ce directie trebuie sa evolueze? Catre puritate. Catre perfectiune. Catre implinire. Catre semnificatie. Niste maestri severi, care propun niste teluri imposibil de atins.

Scopul Fecioarei? Numiti-l perfectiune. Dar primul pas care trebuie facut pe calea ei este unul amar. Fecioara trebuie sa invete umilinta.

Doua viziuni o conduc pe Fecioara pe drumul ei. Una ii face semn s-o urmeze. Cealalta o imboldeste sa mearga inainte. Impreuna nu-i lasa nici un pic de ragaz.

Prima este notiunea de ideal, care ii arata ceea ce ar putea deveni. Ea ii da Fecioarei perfectionismul, calitatile sale etice si principiile. A doua viziune este simtul realitatii, meticulos, scrupulos, onest. De la acesta Fecioara isi capata atributele practice, rigurozitatea, aversiunea fata de ineficienta.

Astrologia traditionala descrie aceste aspecte ale semnului in mod static: „Fecioarele au simtul responsabilitatii si o minte analitica, dar au tendinta sa dea prea mare atentie detaliilor”. Aceasta prezentare pierde din vedere tot dinamismul savuros al Fecioarei. Ea vede fapte rigide, in timp ce o persoana interesata in urmarirea evolutiei observa o strategie evolutiva exploziva.

Scopul acestor doua viziuni este sa creeze o sete, o nevoie de atingere a unui ideal. Fecioara vede ce ar putea ajunge. Isi vede potentialul, felul in care-ar arata daca si-ar sfarama toate lanturile interioare. Si vede cum este in realitate. Clar. Concis. Cu o cruda onestitate. Nici un alt semn nu se poate autoanaliza cu atata raceala.

Articolele astrologice din mass-media ii adreseaza adesea Fecioarei laude marunte: „Fecioarelor li se potrivesc ocupatiile de librari si bibliotecari. Ele fac fata plictiselii mai bine ca celelalte semne”. Biata Fecioara este privita ca un semn plicticos, dedat unor infaptuiri minore si putin comune.

De fapt nu exista nici un alt semn mai captivant. De ce? Pentru ca nu exista un alt semn mai dornic de progres. Perfectionismul o impinge catre schimbare. Iar realismul ei pragmatic ii ofera mijloacele de a o realiza.

Daca doar in asta ar consta strategia Fecioarei, ar insemna ca ea sa fie cel mai egoist dintre semne. Totul s-ar circumscrie propriei persoane, propriei evolutii, propriilor probleme.

Egoismul nu este neaparat arogant. Analiza personala obligatorie confera propriei persoane o pozitie centrala denaturata in univers, cu o certitudine la fel de mare ca orice complex mesianic.

Fecioara nu cade in aceasta capcana. Personalitatea ei are o a doua dimensiune, care ii foloseste pentru a echilibra seriozitatea si egocentrismul: aceea a serviciului.

Pentru astrologii din vechime Fecioara sugera servitutea in sensul domestic. Eroarea e foarte mare. Fecioara simbolizeaza capacitatea noastra de a fi de folos altor oameni, iar acest serviciu este si o metoda de autodescoperire, niciodata o forma de autoinjosire. Ideea nu este pur si simplu de a servi, ci de a se exprima pe sine prin serviciul facut altuia.

Fecioara trebuie sa aleaga un anumit aspect al fiintei ei pe care sa-l formeze, sa-l cizeleze, sa-l certifice, iar apoi sa-l ofere lumii.

Din bunatate? Nu, nu tocmai, desi de multe ori asa pare. Oferirea acestui dar este o parte a strategiei Fecioarei. Este o parte a efortului ei de perfectionare.

Fecioara nu traieste in aceasta lume ca sa-i serveasca pe altii, ci pentru a servi principiul serviciului. Facand acest lucru, ea se transforma. Isi alege partea ei cea mai perfectibila si se identifica pe de-a-ntregul cu ea. Devine propria ei munca.

Daca este consilier, trebuie sa incerce sa devina dragoste nemasurata si intelegere. Daca este un artist, trebuie sa devina o sursa inepuizabila de frumusete. Daca este gunoier, trebuie sa devina un simbol al dainuirii demnitatii umane. Orice altceva, orice alt aspect mai limitat al constiintei ei, trebuie sa paleasca. Fecioara devine insusi serviciul pe care-l ofera. Iar pe masura ce acel serviciu tinde spre perfectiune, Fecioara il urmeaza.

Sa-si perfectioneze fiinta prin idealismul implacabil, umila impresie de sine si dorinta de nezdruncinat de a oferi lumii un dar: aceasta este strategia Fecioarei.

Psihicul Fecioarei este ca un film de inalta rezolutie. Fiecare nuanta a vietii e reliefata la fel de ferm ca poleiul pe suprafata apei. Nici un voal romantic nu-i intuneca privirea. Ea vede numai ce exista cu adevarat, observand cele mai mici detalii. Atunci cand aceasta minte isi indreapta „razele X” catre interiorul ei, imaginile obtinute sunt si mai precise. Fecioara se percepe cu o limpezime neinduratoare, ca si cum si-ar fi facut o asigurare impotriva maniei grandorii.

Daca detecteaza vreo „defectiune”, nu mai are liniste pana cand n-o remediaza. Fecioara nu este niciodata multumita de sine. Lenea nu o caracterizeaza. Polita de asigurare impotriva maniei grandorii functioneaza de asemenea ca un pinten nemilos, ajutand-o sa-si urmeze drumul mereu inainte. Indiferent de culmile pe care le atinge, tinta sa este mereu mai departe.

A spune despre Fecioara ca nu poate fi lenesa inseamna a reflecta adevarul numai pe jumatate. Pentru a vedea si cealalta jumatate ar trebui sa spunem ca Fecioara nu poate fi multumita. Pentru ea nu exista timp de pierdut. Ea si-a ales cu privirea o stea, iar stelele sunt obiective foarte indepartate.

Munca facuta cu noima este o problema cheie pentru al saselea semn. Daca matusa Winifred moare si-i lasa Fecioarei un put de petrol, s-ar putea ca aceasta sa se retraga pe Riviera, dar dupa numai sase luni o veti gasi muncind mai mult decat oricand. Poate ca nu va mai lucra in bucatarie ca sa-si castige existenta, dar va fi ocupata. Lasati-i milioanele Leului; Fecioara nu se afla aici pentru a se relaxa.

Competenta este un atribut natural al Fecioarei, in special daca este vorba despre sarcini care cer rabdare si precizie. La fel este si simtul responsabilitatii. In mod tipic ele se exprima in cadrul profesiei. Dar utilitatea lor are o arie mult mai larga. Chiar daca a avut o saptamana teribila la serviciu, atunci cand o prietena o suna si o roaga sa o ajute la mutatul frigiderului, Fecioara ajunge acolo intr-o jumatate de ora. Iar daca prietena mai are nevoie si de ceva sfaturi, nu numai de muschi, timpul se va scurta la zece minute, iar sfatul dat va fi unul bun. E drept ca s-ar putea sa includa si istoria tehnologiei refrigerarii in emisfera vestica. Cu mintea ei atenta, Fecioarei i-ar displacea ca vreun detaliu sa fie gresit interpretat.

Pentru prima data de la inceputul desfasurarii mandalei semnelor, ne intalnim cu capacitatea de sacrificiu de sine. Ne asteapta de-a lungul drumului si alte domenii ale constiintei. Dar si cativa banditi vicleni.

Fecioara s-ar putea sacrifica prea mult. S-ar putea sfasia in bucati pe altarul propriei onestitati: „Asa ar trebui sa fiu… asa sunt… oh, Doamne…”.

Perfectiunea este un invatator aspru si neindurator; multe Fecioare au cicatrice adanci care pot s-o dovedeasca. Fecioara poate cadea prada indoielii si nesigurantei. Imaginea de sine negativa, erodanta, o poate chinui, rapindu-i din vitalitatea naturala. Se poate plafona. Poate juca un rol de mana a doua traind alaturi de un neghiob intr-o casatorie nefericita. Se poate trezi tintuita intr-o ocupatie plicticoasa, domestica. In cazuri extreme, Fecioara este capabila de autodistrugere.

Puritatea, perfectiunea – sunt abstractiuni. Pentru Fecioara ele sunt un scop al existentei, dar care ramane in veci eteric. Daca incepe sa le piarda din vedere, totul e pierdut. Viata ei se transforma intr-o ciorovaiala provocata de frecusuri minore. Devine chitibusarul din revistele de astrologie distractiva.

Insa pentru a putea evolua spre perfectiune, Fecioara trebuie sa invete sa se apere de pericolul instrumentelor pe care le foloseste. Autocritica Fecioarei trebuie temperata de o intelegere deplina fata de propria persoana. Trebuie sa invete sa se iubeasca pe ea insasi neconditionat. Si trebuie sa faca aceasta in modul cel mai greu imaginabil: cu o deplina onestitate.

Iarasi repet: Fecioara trebuie sa lupte pentru puritate. Dar procesul este delicat; trebuie sa nu cedeze tentatiei de a-si uri lipsa de puritate. Trebuie sa-si iubeasca propria persoana pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ar putea fi. Doar asa ar putea sa evite capcana sentimentului ca ar fi cazul sa-si plateasca imperfectiunea printr-un sacrificiu continuu.

Indreptandu-si constiinta catre un obiectiv ingust, Fecioara ar putea sa devina oarba in fata altora mai marete. S-ar putea lasa coplesita de detalii. Ar putea fi atat de prinsa de catalogarea problemelor aparute in viata sa incat sa nu mai stie cat de bine e sa traiesti. Agitatie, chitibusarie, renuntare de sine – acestea sunt riscurile care-i apar cand limpezimea judecatii nu se lasa temperata de privirea in perspectiva si de acceptarea propriei personalitati.

Daca Fecioara cade prada acestei umbre, apare intotdeauna in apropiere si o a doua. Cum se tine un sacal in urma unui leu, dupa atacurile fata de propria persoana apar atacurile asupra celorlalti oameni. Daca Fecioara se incrunta cand se uita in oglinda, se va incrunta si cand va privi ce se intampla in lume.

Alegandu-si perfectiunea drept ghid, Fecioara se poate avanta in inalt ca o racheta sau se poate risipi ca cioburile de sticla dupa o explozie. Solutia o da buna parere de sine. Orice-ar fi, trebuie sa-si iubeasca propria fiinta. Trebuie sa inceteze sa se mai judece in functie de rezultate. Cealalta fata a monedei este drumul care-i sta inainte, si nici un alt semn nu e mai constient de lungimea lui. Lasand la o parte tendinta de a planifica totul, ea trebuie sa invete sa traiasca in prezent, cu multa iubire. Iar daca are nevoie sa emita judecati asupra propriei persoane, atunci acestea sa fie legate numai de intensitatea cu care isi traieste viata in prezentul nesfarsit. Nimic altceva nu conteaza. Si nimic altceva nu conduce mai eficient si mai repede la perfectiune.

Balanta

Balanta ne invata seninatatea. Ea reprezinta capacitatea mintii de a obtine controlul constient asupra sistemului nervos. Balanta simbolizeaza acea parte din noi care nu este tulburata de nimic, nu este ofensata de nimic, socata de nimic. Ea a incheiat un acord permanent de pace cu haosul.

O statie de autobuz in Georgia. Masina noastra e intr-un sant, cu trei mile mai incolo, cu motorul ars, in noaptea ploioasa. In stanga noastra, un program TV ne indeamna sa folosim mai mult deodorant. In dreapta, un casetofon urla scartait melodii disco vechi de trei ani. Un anunt vine prin difuzor. Autobuzul mai intazie inca doua ore. Ne pasa? Nu; asa e viata. N-avem motive de suparare.

Telul Balantei, ca si al tuturor celorlalte semne, este o transformare a constiintei. In acest caz, este obtinerea unei armonii interioare de nezdruncinat. De acum inainte nimic n-o mai deranjeaza pe Balanta. Nimic nu-i mai perturba echilibrul. Loviturile vin si se duc. Bucuriile si necazurile alterneaza ca ziua cu noaptea. In centrul acestui carusel, constienta de el, dar neafectata, sta Balanta.

Scopul Balantei? Este foarte usor de numit, foarte greu de infaptuit. Sa se linisteasca.

Alte semne au un fel de echilibru construit in interior. Indiferent de gradul de dezordine din viata lor, ele continua sa-si concentreze atentia intreaga asupra lucrului care le preocupa. Sarcina lor n-are nimic de-a face cu linistea. Se afla in alte directii. Iar daca s-ar nelinisti usor, ar fi cu atat mai greu pentru ele.

Nu acelasi lucru se intampla cu Balanta. Calmul este obiectivul esential al acestui semn. Iar calmul trebuie obtinut prin actiunea vointei asupra structurii constiintei. Insensibilitatea sau nepasarea nu pot fi luate in calcul. Balanta nu are mijloace naturale de protectie a echilibrului ei. Pacea de care are nevoie trebuie castigata printr-un efort neobosit. Nu se instaleaza niciodata de la sine.

Acesta este paradoxul: Balanta, simbolul calmului, are nervii intinsi ca niste corzi de vioara. Arta sa nu consta atat de mult in a le destinde, cat a avea grija ca ele sa nu plesneasca niciodata. Sarcina sa este sa fie calma, pe fondul unei vulnerabilitati extreme si a unei sensibilitati chinuitoare.

Dar cum? Balanta trebuie sa invete sa recunoasca primele simptome ale unui dezechilibru emotional. Intarzie zece minute la o intalnire. Telefonul suna de prea multe ori. Observa pe furis cum fosta ei colega de camin, Madame Depresso, se indreapta catre intrare, pregatindu-se sa-i faca o surpriza. Are timp doar cat sa respire adanc; cat sa mediteze cinci secunde. Aceasta este esenta strategiei Balantei; sa nu permita niciodata ca tensiunea ei interioara sa declanseze o reactie in lant. S-o stavileasca inainte de a incepe.

Mai sunt si alte metode. Dar aceasta este cea de baza.

Cititi orice carte de astrologie si veti da repede peste informatia ca Balanta este semnul artistilor. Este adevarat, dar ideea trebuie dusa mai departe. Semnul stimuleaza adesea sensibilitatea estetica. Ce s-a inteles mai putin este ca atat pretuirea lucrurilor frumoase, cat si crearea lor servesc scopului evolutiv al Balantei. Amandoua contribuie la instalarea calmului.

O pornim la drum pe o poteca de munte. Iesim dintr-o padure intunecoasa de pini pe o pajiste intinsa de unde se deschide larg ochilor privelistea unor culmi albastru-verzui. Privim trandafiriul, rosul si albastrul delicat al unui apus de soare desavarsit. Simtim uimire. Simtim placerea momentului. Si ce se intampla? Involuntar, gura se deschide. Muschii se relaxeaza. Oftam. Aceleasi reactii fizice si psihice le avem cand urmarim piruetele unei balerine pe scena. Sau cand vedem un tablou atragator. Sau cand privim de jur imprejurul dormitorului pe care tocmai l-am terminat de dereticat.

Perceperea armoniei din jur se traduce prin dobandirea calmului interior. Acesta este unul dintre punctele de sprijin ale strategiei evolutive a Balantei: trebuie sa infrumuseteze constant locul in care traieste. Pictura i-ar putea fi de folos. La fel si o plimbare in locuri incarcate de o frumusete dramatica, cum sunt muntii sau galeriile de arta.

Armonia aceasta isi face drum in constiinta prin mai multe cai decat cele cinci simturi. Calea sentimentelor este una dintre ele. Sentimentele noastre depind atat de mult de calitatea relatiilor cu alti oameni. Pentru nici un alt semn problema prieteniei si a casatoriei nu este atat de centrala. Balanta este doar o jumatate. Iar pacea pe care o cauta vine in parte prin gasirea celeilalte jumatati.

Cartile de popularizare a astrologiei sustin ca Balanta are noroc in dragoste. De fapt adesea este exact invers. Domeniul relatiilor este aria unor transformari evolutive intense pentru acest semn. Acestea presupun efort si probabil framantare.

Scopul celor nascuti in zodia Balantei este de a crea legaturi profunde, armonioase. Strategia este deprinderea de a renunta la unele caracteristici individuale fara a renunta la esential. Iar pericolul este sa devina atat de nervoasa in incercarea de a pastra aparenta armoniei intr-o relatie, incat sa-si piarda de fapt toata linistea.

Simtul armoniei este resursa naturala a Balantei. Dar aceasta armonie are un continut mult mai larg decat culorile, formele sau personalitatile. Este intelegerea faptului ca toate lucrurile intregi sunt compuse din jumatati complementare. Femela completeaza masculul. Lumina completeaza intunericul. Raul creeaza binele. Binele da sens raului.

Exprimati in fata unor persoane din Balanta o opinie rigida, dogmatica, iar semnul acesteia va genera repede un punct de vedere contrar. Spuneti-i ca stanga politica detine toate raspunsurile. Balanta va ridica in slavi intelepciunea dreptei. Spuneti-i ca tara va fi condusa mai bine de conservatori. Va sustine imediat virtutile liberalismului. Adevarul, pentru acest semn, este intotdeauna in cumpana. Cel nascut in Balanta simte intuitiv ca talerul pe care sta plumbul trebuie sa fie cumpanit de talerul cu aur, ca fiecare adevar e in cumpana cu un alt adevar, dar care ii este opus.

Aceasta este comoara Balantei. Nu doar sensibilitatea artistica. Nu doar amabilitatea. Nu doar manierele placute in societate. Ci ceva mai profund, care transpare din toate aceste calitati si inca din multe altele. Balanta tolereaza un paradox ca nici un alt semn. Ea nu are nevoie ca lumea sa aiba vreun sens. Filosofii opuse, persoane opuse, situatii opuse – Balanta le accepta pe toate.

Mary crede ca Jack e egoist. Jack crede ca Mary se serveste de ceilalti. Prietenii lor sunt impartiti. Unul dintre ei trebuie sa aiba dreptate. Dar care? Numai Balanta intelege. Amandoi au dreptate. Adevarul este si de o parte, si de cealalta a cumpenei. Pentru Balanta, fiecare adevar este format din doua jumatati de adevar. Nu exista nici un alt semn mai nemultumit in fata unei singure jumatati de adevar.

Adevarul este ambiguu in mod inerent. Daca suntem de acord cu aceasta, perceptiile noastre sunt mai putin obscure. Cunoasterea acestui lucru este o povara teribila. Ajungem la o incrucisare de drumuri. Trebuie sa luam o decizie. Dar fiecare decizie este un pas categoric. In urma noastra podurile ard.

Vrei sa mergi la facultatea de medicina? Inseamna ca nu mai poti merge in Creta sa scrii poezie. Vrei sa te casatoresti? Inseamna ca nu vei mai putea sa fii singur. Mintea e cuprinzatoare, adaposteste multe posibilitati. Caile vietii sunt mult mai inguste. Aici trebuie sa alegem.

In spatiul mental tolerarea paradoxurilor este intelepciune. In viata de toate zilele poate sa nu insemne decat nehotarare. Balanta poate sta in intersectie, plina de confuzie, pentru ca si-a dat seama ca nici o cale nu este corecta in mod neechivoc. O apuci pe dumul principal; esti bantuit de stafia drumului ocolit. O apuci pe drumul ocolit; dai de stafia drumului principal.

Tot ce poate face o Balanta este sa dea cu banul si apoi sa se comporte ca si cum ar avea convingerea ferma ca nu exista alternativa. Fara angajare, viata este doar o lunga asteptare. Nu ne putem retine optiunile la nesfarsit. Insa Balanta s-ar putea sa incerce, iar in aceasta tentativa se va intalni cu umbra ei.

S-ar putea ca Balantele doar sa infrunte timpul. Sa oscileze. Sa zambeasca amabil. Sa nu-si faca inamici pentru ca nu adopta pozitii fatise. Si totusi, dedesubtul calmului afisat, tensiunea se acumuleaza. Ceva este fundamental gresit. Ce oare? Nici o amenintare. Nici o presiune. Nici o problema. Nu se intampla nimic.

Si totusi undeva se aude ticaitul unui ceas vechi. Cu sau fara decizii, viata merge inainte.

Scorpion

Zabovesti citind o carte de astrologie. Mintea iti este concentrata asupra ei. Probabil esti calm, asezat confortabil. Uiti de nasterea ta. Moartea este doar un fapt abstract. Undeva intre cele doua se perinda evenimentele vietii; le primesti asa cum vin si incerci sa obtii un folos din ele.

Dar gandeste-te: traiesti pe o planeta care se roteste in jurul unei bombe nucleare uriase. Roci de milioane de tone se napustesc la intamplare in jurul tau cu sute de mile pe secunda. Esti protejat doar de un strat subtire de gaze. In interiorul acestui scut aerian iti imparti existenta cu cativa nebuni pusi pe distrugere; unii au arme de calibrul 38, altii au bombe cu neutroni. Si chiar daca s-ar putea sa scapi de ei, nu conteaza: esti legat de un corp material la fel de osandit si de fragil ca o orhidee in fata unei cirezi de bivoli.

E inspaimantator sa stim toate astea. Mai bine nu le dam nici o atentie. Asa ca ne facem planuri, ne cumparam polite de asigurare pe viata si evitam sa ne gandim la lucrurile care sunt de negandit. Dar daca am indrazni sa ne gandim? Daca am avea curajul sa sfidam tabuul manifestat in jurul mortii? Ce s-ar intampla atunci?

La fel ca prioritatile persoanei care impartea sacul de dormit cu un scorpion, si ale noastre devin limpezi. Viitorul dispare. Trecutul se evapora. Suntem concentrati pe de-a-ntregul asupra momentului prezent. Nimic altceva nu mai conteaza. In momentul asta, toata poza si toata politetea, toata falsitatea, raspunsurile linistitoare, sunt aruncate cat colo. Ramane numai adevarul. Stim cine suntem si ce vrem, ca niciodata pana acum.

Daca scorpionul s-ar tara inapoi in desert, atunci poate cosmarul s-ar dovedi a fi fost o binecuvantare. Poate am continua sa pastram ceva din acea onestitate, limpezime si intensitate si mai departe in viata. Poate ar fi mai putin probabil sa ramanem dependenti de un trecut nerecuperabil si un viitor himeric.

Acesta este scopul Scorpionului. Sa aiba trairi de o asemenea intensitate. Sa puna pe foc orice prefacatorie. Sa nu lase nimic ascuns in spatele paravanului fricii. Sa transforme inconstientul in constient. Pe scurt, Scopul Scorpionului este sa traiasca fiecare minut ca si cum ar fi ultimul.

Imaginati-va ca doctorul v-ar fi spus ca mai aveti sase luni de trait. Ce-ati face atunci? Sa punem in joc si un milion de dolari, ca sa-l facem mai interesant. Acum aveti libertatea sa faceti ce vreti, dar trebuie sa va grabiti.

Unii dintre noi s-ar pregati cu frenezie pentru o croaziera in jurul lumii. Altii, la fel de frenetic, ar incerca sa indrepte toate faptele dezonorante din trecut. Insa cei care ar reusi sa se adapteze la situatie s-ar comporta intr-un singur fel: ar fi calmi, s-ar centra si ar incerca sa simta ce si-ar dori sa faca. Nu in urma unui proces de gandire. Ei stiu instinctiv ca deductiile logice si ratiunea nu sunt instrumentele potrivite in acest caz; sunt bune acolo unde le e locul, dar nu si aici.

Acestia ar urma intocmai strategia principala a Scorpionului: si-ar baza faptele pe sentimente in loc de ratiune.

De ce? Pentru ca logica este prea generala, prea impersonala. La rascrucile vietii sunt de obicei multe alternative logice. Logica, de exemplu, ne-ar spune ca am putea imbratisa diferite cariere, am putea avea diferiti soti sau sotii. Logica serveste unui singur scop: eliminarii imposibilului si ridicolului. Dupa aceasta, Scorpionul trebuie sa-si simta drumul in viata.

In mare parte, suntem fericiti atunci cand obtinem ce-am dorit. Iar ceea ce dorim, simtim, nu deducem. Scorpionul stie asta.

Principiul este general valabil; spectrul mortii il face doar mai pregnant. Daca Scorpionul trebuie sa traiasca fiecare minut ca si cum ar fi ultimul, trebuie sa-si creeze o paralela perfecta intre sentimente si actiuni. Pentru asta, trebuie sa darame toate barierele care ar opri intrarea acelor sentimente in constiinta. Trebuie sa aiba curajul sa simta orice, indiferent cat de terifiante ar fi acele sentimente sau care ar fi implicatiile lor in viata sa.

Gandul la moarte il ajuta pe Scorpion sa ajunga la acel nivel, care-i este propriu, al cunoasterii de sine. Valoarea sa de soc ii daruieste limpezime emotionala. Morbiditatea nu-si are rostul; este o denaturare a procesului. Strategia este de-a accepta in mod absolut constient realitatea mortii implacabile. A lasa moartea sa capete rol de consilier. A simti frica, emotiile tulburatoare si apoi a pune mortii intrebarea cheie: „Avand in vedere ca timpul meu este limitat, ce ar trebui sa fac mai intai? Ce este cu adevarat important pentru mine? Care dintre angajamentele sau comportarile mele au la baza ipoteza dementa ca sunt nemuritor in lumea asta materiala?”.

„Scorpionii sunt sexy” este o remarca comuna in cercurile amatorilor de astrologie. Afirmatia contine un adevar, dar care este adesea interpretat gresit si supralicitat. Este esential sa ne aducem aminte ca un rezervor vast de energie emotionala este incatusat in sexualitatea noastra – si aici trebuie sa definim „sexualitatea” intr-un mod emotional, personal, nu doar in cel fizic. Este mai degraba necesitatea intalnirii unor emotii intense decat nevoia de orgasm.

Ar fi imposibil, daca am pierde emotia sexualitatii, sa traim fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, sa transferam momentului prezent acea intensitate a trairii. S-ar pierde prea multe din nevoile noastre emotionale, prea mult din adevarata noastra realitate psihica in spatele unui zid de reprimari. Iar reprimarea creeaza dizarmonie intre actiuni si sentimente, care este antiteza scopului unui Scorpion.

Acceptarea sexualitatii, a sentimentelor legate de ea, este o strategie elementara a Scorpionului. Sa treaca pe langa toate fetele frumoase si baietii din reclamele pentru Marlboro care-ndeamna: „fa-o”. Sa reduca la tacere pe toti predicatorii si puritanii care-l indeamna sa n-o faca. Sa permita sexualitatii sa fie ceea ce este – cu farmec, cu sensibilitate – aceasta este calea Scorpionului.

Dar nu sexul este esential. Esentiale sunt sentimentele. Sentimentele care sunt deseori rasucite si deformate de educatia alternativ moralizatoare si hipersexualizata. Sentimentele pe care trebuie sa le dam la iveala pentru a trai fericiti si hotarati, desi stim ca pana la urma toata lumea moare.

Un gardian sta la granita dintre constient si inconstient. Functia sa este sa nu lase sa patrunda in constiinta vreun lucru care ar putea sa ne tulbure sau sa ne diminueze impresia pe care o avem despre noi insine. El este conservator, chibzuit, prudent. In termeni psihologici acest gardian e numit mecanism de refulare.

In cazul Scorpionului el este imperfect. Functioneaza, dar nu asa cum trebuie. In mintea unui Scorpion irup exploziv emotii coplesitoare, ganduri devastatoare, interpretari de circumstanta socante, dureroase.

Oricat ar parea de ciudat, acest mecanism de refulare imperfect reprezinta resursa principala a Scorpionului. Fara el, autoanaliza, de o aspra transparenta, atat de necesara Scorpionului, ar fi imposibila. Aceste sentimente zguduitoare, care pot devia uneori cursul vietii, n-ar putea fi constientizate.

Proasta functionare a mecanismului de refulare alimenteaza mintea in mod constant cu sentimente, o indreapta asupra ei insesi. Constiinta devine onesta cu ea insasi, intr-un mod neinduplecat. Ea isi cartografiaza neintrerupt terenul interior, in cautarea unor nuante pierdute, incercand sa dea la o parte valul in spatele caruia se ascund lucruri de neconceput.

Nici un semn nu este atat de nemilos introspectiv.

Intensitatea trairilor interioare are efecte si in lumea exterioara. Scorpionul isi indreapta spre lumea din jurul lui privirea la fel de patrunzator ca spre adancurile interioare. Din instinct banuitor, el sondeaza mintea celor din jur, cautand sa surprinda motivatiile interioare ale fiecarei persoane si secretele sale cele mai intunecate. Si de obicei reuseste.

Resursa Scorpionului? Mintea la fel de ascutita si tacuta ca un stilet, inclinata sa sfasie in bucati minciunile sau jumatatile de adevar linistitoare, imaginile false, idilice ale vietii. O minte angajata pe de-a-ntregul catre propria cunoastere.

Scorpionul este prins la mijloc intre doua umbre: prea multa autocunoastere si prea putina. Fiecare are capcanele ei. Amandoua sunt la fel de nimicitoare. Daca ar cadea in vreuna din ele, imediat toate aspiratiile, intensitatea trairilor si intelepciunea semnului s-ar transforma in venin.

Prea multa autocunoastere? Pentru Scorpion, ideea e greu de conceput. In mod automat, uneori orbeste, el sapa in straturi din ce in ce mai adanci ale constiintei, cautand mereu sa ajunga la acea intelegere definitiva care sa-i transforme viata.

Uneori lucrurile pe care le descopera sunt prea greu de acceptat. Mecanismul de refulare are scopul sau clar. Atunci cand nu e functional, constiinta infrunta un mare pericol: poate fi hipnotizata, subjugata de sentimente prea complexe pentru a putea fi clarificate.

Daca se intampla asa, Scorpionul cade prada proastei dispozitii. Mintea nu se poate desprinde de radacinile ei. Ea mediteaza. Inregistreaza situatii imposibile, de nerezolvat – si ruleaza aceleasi imagini pana cand isi pierde vitalitatea si ajunge epuizata in pragul disperarii.

Prea multa autocunoastere este periculoasa, cel putin atunci cand e obtinuta atat de rapid incat se pierde perspectiva. Dar si prea putina poate fi la fel de distrugatoare, mai ales atunci cand impiedicam in mod intentionat unele lucruri inspaimantatoare sau neplacute sa-si faca loc in constiinta.

Daca Scorpionul, de exemplu, ar incerca sa evite gandul mortii, cunoasterea instinctiva a faptului ca este muritor n-ar disparea pur si simplu, ci ar fi fortata sa se manifeste in afara mintii constiente, in inconstient. Sentimentul ramane. El continua sa apese asupra comportarii si atitudinilor Scorpionului. Dar acesta nu mai poate intelege care este sursa tensiunilor.

Ce se intampla? Mintea este apasata de certitudinea ca „trebuie sa se intample ceva ingrozitor”. Constiinta este strabatuta de anxietate, care-si cauta conexiunile in orice gaseste la indemana: masina e gata-gata sa se strice, seful are de gand sa ma concedieze, cred ca am o tumoare la creier…

Respingerea sexualitatii se manifesta in acelasi fel: sentimentul ramane, dar pierdem urma originii lui. Scorpionul, cazand in capcana acestei umbre, se simte mereu insetat, mereu neimplinit. Insa mintea nu stie ce vrea. Nu poate sa-si inteleaga setea. Si, din nou, apare o tinta la indemana: bani, putere, o casa impecabila. Scorpionul isi urmareste aceste scopuri cu indarjire, se lasa obsedat de ele, ramanand totusi nesatisfacut.

Intunecat, deprimat, uneori perfid, Scorpionul care a ales calea aceasta se furiseaza posac la adapostul propriei umbre, bantuit de demoni pe care nu-i poate vedea niciodata, pana cand asupra egocentrismului si disperarii sale cade cortina mortii.

Sagetator

Pentru astrologii medievali, Sagetatorul intruchipa trei destine. Simboliza hoinarul. Simboliza elevul. Simboliza filosoful. Cei trei erau ordonati in mod ierarhic, bun – mai bun – cel mai bun, cu filosoful in frunte.

Daca renuntam la ideea ca una din cele trei expresii ale energiei Sagetatorului este mai buna decat celelalte, cele trei destine sunt un mod eficient de a intelege sensul si scopul semnului.

Hoinar. Elev. Filosof. Ce au in comun? Daca toti trei sunt intruchiparea trasaturilor Sagetatorului, trebuie ca numitorul lor comun sa constituie esenta semnului.

Pentru fiecare dintre ei, mintea se avanta catre noi orizonturi, la fel ca sageata noastra zburatoare. La toti observam cum actiunile largesc domeniul constiintei prin acumularea unor experiente neobisnuite.

Aceasta expansiune este forta vitala a Sagetatorului.

In cazul hoinarului, expansiunea se produce in urma unei activitati fizice – el este nomadul care strabate lumea, patrunzand in tinuturi noi, exotice. Elevul o realizeaza intelectual, cunoscand noi fapte si puncte de vedere. Iar filosoful o obtine intuitiv, in incercarea de a-si largi constiinta, cautand intotdeauna sa inteleaga legile de baza ale universului.

Scopul Sagetatorului? Sa descopere sensul suprem al vietii. Sa-si afle destinul personal, extragandu-l din alcatuirea cosmica a lucrurilor. Sa ajunga la Adevar. Acestea sunt tintele sagetii. Tinte cu adevarat marete, a caror atingere practica este mai grea decat urcusul pe un catarg inalt.

Scopul Sagetatorului este poate cel mai greu de definit pe un plan material. Pentru el nu exista un sfarsit clar, ci doar un proces nesfarsit. Este o stare fluida, mereu in miscare. Imaginea vietii in forma unei permanente cautari. Recunoasterea faptului ca sarcina principala a omului este cautarea sensului existentei – si intelegerea ca in aceasta lume efemera sacrificiul sigurantei nu conteaza daca ea sta intre om si aceasta cautare nesfarsita.

Hoinar. Elev. Filosof. Formula medievala contine instructiuni codate pentru evolutia Sagetatorului. Cele trei forme de manifestare a semnului nu sunt descrieri rigide ale naturii sale, ci strategii de evolutie.

A deveni hoinar – acesta este primul pas. A te elibera de legaturile care tin o persoana atasata de o anume cultura, cu toate valorile si obiceiurile ei. Nu este atat de important a calatori, cat necesitatea de a ramane deschis unor moduri straine de gandire. Calatoriile sunt numai un mijloc prin care Sagetatorii pot accentua acea deschidere.

Petrecerea unei luni in India inseamna mult mai mult decat divertisment. Suntem confruntati cu o societate care functioneaza fundamental diferit de a noastra. Daca putem lasa deoparte judecatile de valoare si modul de comportare cu care am fost obisnuiti, calatoria in aceste locuri ne poate invata sa privim viata din alte puncte de vedere, iar pentru Sagetator ea este echivalenta cu aprinderea unei trepte a rachetei spatiale a evolutiei.

Calatoriile in estul lumii sunt costisitoare si uneori imposibil de facut. Nu are importanta. „Calea hoinarului” este mai larga decat brosurile agentiilor de calatorii. Daca va imprieteniti cu un indian puteti obtine acelasi efect. La fel cum, daca sunteti bogati, va poate fi de folos apropierea de o persoana saraca, iar daca sunteti albi, de o persoana de culoare.

Strategia hoinarului nu este doar colectionarea unor vize exotice pe pasaport. Este expansiunea constiintei prin contactele deschise cu civilizatii straine, chiar daca n-ar fi vorba decat despre turul unui oras.

Calea elevului poate fi si ea inselatoare daca o privim numai dinspre partea valorii. Sigur, educatia institutionalizata poate largi aria constiintei – Sagetatorul „se hraneste” cu conferinte si cursuri. Dar la fel o pot face si cartile, chiar daca sunt citite in afara auspiciilor unei institutii de invatamant. La fel o face orice experienta care ne obliga sa privim viata intr-un fel nou, proaspat.

Stai pe o duna inalta de nisip, purtand in spate un deltaplan prins cu curele, gata sa faci saltul in vazduh. Si aceasta este o cale a elevului. Mintea s-a deschis catre o experienta noua, o noua ocazie de a invata.

La fel cum hoinarul face loc elevului, si elevul face loc filosofului. Se produce numai o schimbare a punctului de interes. Acum ne-am mutat atentia de la ochi si urechi si am plasat-o asupra celei mai adanci functii perceptive a omului: intuitia. Incercam, intuitiv, sa intelegem plinatatea vietii si sa ne aflam locul in cadrul ei.

Calea filosofului este dependenta de observatiile patrunzatoare adunate de hoinar si de elev. Fara ele, nu e decat un pedant batran si uscat cu mintea plina de ipoteze neviabile. Saltul intuitiv al filosofului trebuie alimentat de experienta. Altfel, nu are radacini in realitate.

Crestinism, budism, existentialism – strategia filosofului este sa le absoarba pe toate, dar sa nu permita niciodata vreunuia dintre aceste sisteme sa gandeasca in locul lui. El trebuie sa incerce mereu sa adune alte experiente de viata, modificandu-si si adancindu-si continuu viziunea asupra existentei.

Pe scurt, strategia Sagetatorului este sa-si traiasca viata intr-o continua aventura. El trebuie sa renunte la toate notiunile de siguranta. Trebuie sa dea la o parte de bunavoie orice idee sau opinie de indata ce-si da seama ca incepe sa se adaposteasca in spatele ei. Trebuie sa mearga mai departe fara ezitare, asteptandu-se la miracole, pregatit in permanenta sa realizeze clasica lovitura de maestru a Sagetatorului: saltul de credinta.

Libertatea personala este esentiala pentru strategiile Sagetatorului. Hoinarul s-ar ofili fara ea. Elevul ar fi prins de rutina care plictiseste mintea. Iar filosoful n-ar putea capata o perspectiva mareata, nici nu si-ar putea-o verifica prin confruntarea cu realitatile diverselor circumstante.

Este firesc atunci ca puternica dragoste de libertate sa fie o resursa de baza a Sagetatorului. Nici un semn nu se teme ca el de constrangere.

Entuziasmul, optimismul, spiritul de aventura – si acestea sunt resurse ale Sagetatorului. Orice-ar pune viata in calea unui Sagetator, el este gata sa-i faca fata. E adaptabil si viguros, capabil sa-si revina dupa orice nenorocire.

Trasaturile puternice de Sagetator acorda unei persoane o polita de asigurare blindata impotriva insatisfactiilor. E posibil sa existe stari de tristete sau depresie si la un Sagetator, dar sunt temporare, gata sa se disipeze la aluzia unei noi aventuri sau posibilitati.

Se poate ca Sagetatorul sa nu aiba simtul innascut al sensului vietii, dar s-a nascut cu certitudinea ca viata are un sens. Pentru Sagetator, premisa este indiscutabila. E ca si cum s-ar fi nascut cu un altar gol in minte – instinctiv, incearca sa aseze in el o icoana. Poate fi a lui Iisus. Poate fi a literaturii. Poate fi a revolutiei mondiale. Cu spiritul sau liber, isi alege proprii zei, indiferent de ce presiuni se fac asupra lui. Dar el va face alegerea.

Resursa Sagetatorului? Credinta in idealurile sale. Aceasta poate lua o mie de forme, dar Sagetatorul traieste din ele, indiferent de forma lor. Nici un semn nu poate fi mai putin suspectat la nivelul principiilor. Oricare ar fi costul, oricat ar fi de neconfortabil, Sagetatorul face ceea ce este drept. Aceasta „dreptate” are definitie proprie si s-ar putea ca nu toti sa fie de acord cu ea. Dar o data ce stim care este dumnezeul Sagetatorului, comportamentul lui este la fel de previzibil ca miscarea unei planete in jurul Soarelui.

Exista situatii cand prudenta poate fi salvatoare. Viata e uneori intunecata si vicleana, plina de capcane mortale purtand masti inocente. Ezitarea si suspiciunea ne-ar putea salva. Dar ele sunt straine Sagetatorului, la fel ca un costum de baie unui eschimos.

Cu entuziasmul lui increzator, cu ochii luminosi, Sagetatorul a intrat in multe incurcaturi. Optimismul exagerat, obiceiul de-a supralicita, precum si greselile de judecata sunt umbrele sale. Ca un caine prietenos care crede ca toate masinile care gonesc pe autostrada sunt tovarasii lui de joaca, si el a ajuns sa fie de multe ori zdrobit sub rotile vietii.

Sagetatorul poate avea prea multa incredere in taria unor trepte subrede. Poate da de o curba infundata. Poate urma un guru autoproclamat intr-un gest de sinucidere colectiva, in numele credintei.

Umbra ametitoare pentru Sagetator nu este nicaieri atat de evidenta ca in relatiile sale intime. Libertatea este pretioasa pentru evolutia Sagetatorului, totusi putine semne sunt intr-un asemenea pericol de-a renunta la ea in schimbul promisiunii unei povesti de dragoste eterna. Din nou, aceeasi atitudine increzatoare, plina de asteptari, care prinde sageata din zbor. „Cine se casatoreste in graba are timp destul sa se caiasca” a fost epitaful de pe mormantul multor Sagetatori nefericiti.

O credinta robusta, simtul umorului, dorinta de aventura – aceste trasaturi ne pot face viata mai bogata, iar Sagetatorul le are pe toate. Daca nu sunt compensate de un simt al fragilitatii vietii, de constiinta usurintei cu care scanteia ei se poate stinge, Sagetatorul cu spiritul luminos poate deveni un semn al tragediei.

Capricorn

Ambitios, materialist, insetat de putere – Capricornul fara chip, cu pulover cenusiu, pe care-l descrie literatura populara, este cu-adevarat un diavol viclean. Calculat, intrigant, priceput sa exploateze orice slabiciune, este reprezentantul tipic al oportunistului alunecos, insidios.

Descrierile de acest tip surprind destul de bine imaginea umbrei Capricornului. Dar nu au prea multe in comun cu scopul sau.

Este adevarat ca semnul Capricornului simbolizeaza puterea lumeasca. Dar aceasta nu este echivalenta cu banii. Nici cu aparitia pe coperta revistei Newsweek. Foarte multi oameni aparent puternici isi traiesc viata ca niste ostatici, supusi constrangerilor impuse de functiile lor publice. Functia reprezinta o putere lumeasca; ei nu. Iar aceasta nu este calea Capricornului. Pentru el, puterea suprema are o alta semnificatie. Nu gloria, ci libertatea. Pe arena lumii, Capricornul trebuie sa actioneze supunandu-se unei singure dictaturi: cea a caracterului sau fundamental. Impletirea naturii sale fundamentale cu identitatea sa publica – acesta este scopul Capricornului. Este armonia creata din unitatea interiorului cu exteriorul si afirmata in forul societatii.

Intr-un cuvant, Capricornul este simbolul integritatii. In cea mai inalta expresie pe care o poate capata semnul, nu exista nici minciuni, nici prefacatorie, doar o imbinare continua intre comportarea vizibila, in public, si esenta individuala a persoanei. Separarea dintre munca si viata devine insesizabila. Cele doua se contopesc.

Pentru e reusi aceasta performanta, Capricornul trebuie sa devina imun la aplauze. Nu trebuie sa joace niciodata pentru public, desi munca sa, fiind in folosul public, trebuie sa se desfasoare necontenit in fata multimilor. Daca se lasa ademenit de laudele celor din jur, totul e pierdut. Si totusi nu se poate fugi de ele. Mainile care aplauda sunt acolo, seducatoare, cochetand cu el.

Pentru a evita seductia puterii, Capricornul trebuie sa devina un maestru al solitudinii. Nu este foarte important sa-si petreaca timpul in singuratate, desi aceasta este o strategie legitima, ci trebuie sa-si gaseasca aprobarea in interiorul sau. Pentru a reusi, trebuie sa devina indiferent la succese si la esecuri, la laude si denigrari. Trebuie sa se sustina singur.

Scopul Capricornului? Integritatea si solitudinea. Amandoua trebuie obtinute, caci daca una din ele cedeaza, o atrage dupa sine si pe cealalta.

Petrecerea timpului in singuratate este o strategie evolutiva eficienta pentru Capricorn, mai ales in etapele initiale ale devenirii. Capricornul trebuie sa afle ca nu are nevoie de aprecierea nimanui, ca se poate multumi cu propriile ganduri si proiecte, oricare ar fi ele, chiar fara ca altcineva sa i le aprecieze sau sa i le laude.

Acest lucru nu inseamna nici pe departe ca semnul Capricornului este al unei persoane reci, care se lipseste de dragoste. Capricornul poate iubi si poate fi iubit. Strategia lui nu este tulburata in acest fel. El trebuie sa evite doar a simti nevoia unei alte persoane.

Strategia Capricornului e dependenta de gasirea mijloacelor practice pentru a obtine independenta. Plimbari solitare. Visarea in singuratate. Practicarea schiului sau a navigatiei fara insotitor, orice se poate face de unul singur ii poate fi de folos – cititul cartilor, meditatia, orice obicei sau ocupatie care transforma singuratatea dintr-o povara intr-o oportunitate, orice poate fi facut cu entuziasm.

Numai dupa ce atinge acea stare interioara de solitudine, Capricornul poate sa-si intoarca in deplina siguranta privirea catre lume. Daca o face prematur, fascinatia si stralucirea il orbesc mai tare decat daca ar privi direct in inima Soarelui.

Capricornul este un catarator. El priveste lumea stralucitoare si aceasta il imbie si il provoaca la fel ca Everestul pe serpas. Stie ca trebuie sa escaladeze varfurile. Spaima o reprezinta faptul ca ar putea sa nu aleaga varful potrivit.

Exista un moment critic in calea Capricornului. Exact cand in fata lui lumea se deschide cu toata splendoarea si dramatismul sau, el trebuie sa se retraga in singuratate. Trebuie sa gaseasca puterea de a-si lua ochii de la suita prezidentiala si a se intoarce spre interior, spre radacini.

Aceasta retragere nu este o conditie permanenta: Capricornul trebuie sa urce. Trebuie sa priveasca lumea in fata. Nu este o solutie sa reziste tentatiilor ascunzandu-se de ele. Trebuie sa se retraga din calea lor doar pana cand capata siguranta ca nu are nevoie de afirmarea personala care vine din aprecierea altora. El are deja respectul de sine. Stie deja cine este.

Castigandu-si increderea in sine, Capricornul priveste cu raceala lumea celebritatilor si a onorurilor. I se alatura, dar avand mintea indreptata ferm catre un singur scop: sa faca numai lucrurile care i se par firesti. Capricornul trebuie sa-si aleaga un rol public care sa-i exprime valorile, interesele si fanteziile personale. Rolul poate sa fie o slujba. Poate sa fie o actiune de voluntariat. Poate sa fie o functie publica. Sau doar o pasiune de-a sa – de exemplu, sa cante la clarinet intr-o formatie. Orice aspect ar alege, oamenii il pot aplauda, respecta, il pot considera un maestru. Sau pot renunta la el, pierzandu-si orice interes. Nu conteaza. In ambele situatii, Capricornul trebuie sa ramana indiferent ca o galaxie. Important este doar sa fie el insusi.

Nu e foarte greu de pornit masina succesului. Trebuie sa capeti un oarecare mestesug, sa zambesti persoanelor potrivite si sa petreci cativa ani in preajma lor. Nu e nici o rusine, doar ca nu aceasta este conduita Capricornului.

Pentru Capricorn, a-si croi drumul in societate este o intreprindere care ii aduce mult mai multe provocari. Infrangeri, nesiguranta, lungi perioade cu recompense saracacioase – toate aceste obstacole ii apar in cale. Dar el e pregatit. Are doua resurse care ii ingaduie sa reziste presiunii continue: rabdarea si autodisciplina.

Ca nici un alt semn, Capricornul poate sa astepte. Asteptarea sa nu inseamna nehotarare, nici instabilitate. Este intensitatea si nemiscarea unei pisici care sta inlemnita de concentrare la trei metri de un soarece nebanuitor.

Autodisciplina Capricornului este si ea fara egal. Indiferent de greutatile care-i apar, odata ce si-a fixat un obiectiv, si-l mentine. Nimic nu-l poate deturna – nici teama, nici frustarile, nici piedicile. Le poate simti pe toate, dar comportarea unui Capricorn ii reflecta intotdeauna intentiile, nu emotiile.

Capricornul mai are si o alta resursa: un simt practic innascut. Daca aduna doi si cu doi obtine intotdeauna patru, oricat de mult si-ar dori sa fie cinci. Fantezia are si ea loc in viata lui, dar numai daca exista vreo posibilitate logica sa se transforme candva in realitate. Daca exista o asemenea sansa, Capricornul munceste eficient si perseverent pana cand isi indeplineste visul. Daca insa nu exista, o arunca la o parte ca pe ziarul de ieri.

Resursele Capricornului? Pe scurt, o vointa de fier. Singuratatea, hotararea, rabdarea, logica precisa – toate ii permit sa treaca prin furtunile si obstacolele vietii zilnice fara sa-si piarda nici un moment visurile. Poate fi lent. Poate da impresia ca s-a oprit brusc la mijlocul drumului. Dar pana la urma obtine ceea ce vrea.

Viata Capricornului cere foarte mult autocontrol. Daca acesta este corect folosit, il ajuta sa escaladeze cel mai inalt varf. Alege si actioneaza. Daca esueaza, nu renunta. Dar daca acest autocontrol lipseste, apare dezastrul.

Capricornul trebuie sa-si exercite autocontrolul intotdeauna in lumea obiectiva. Trebuie sa-l reflecte in actiunile sale. Dar daca survine o cadere nervoasa, daca hotararea lui devine sovaitoare, autocontrolul e denaturat. Nu mai actioneaza asupra comportamentului, ci se manifesta subiectiv, suprimand reactiile emotionale la problemele si evolutiile vietii.

Capricornul se poate transforma in stana de piatra.

Nici un semn nu apare atat de inghetat afectiv. Cand viata ii scapa de sub control, Capricornul poate parea la fel de rece ca un bloc de obsidian. In aceste momente ale drumului, Capricornul se intalneste cu umbra lui cea mai intunecata, o denaturare a solitarismului sau: singuratatea dureroasa.

Capricornul singur, lipsit de expresie, este in continuare o fiinta formidabila, dar acum este una bolnava. Pierzandu-si propriul traseu, incearca sa le impuna el calea tuturor celorlalti, devine dictatorial si tiranic. Isi creeaza un aer de superioritate fata de cei alaturi de care ar trebui sa traiasca pe pozitii egale.

Si incepe sa caute puterea ca un lup infometat. Oriunde merge incearca sa-si impuna autoritatea.

Orbeste, incepe sa caute in ceilalti aprobarea pe care ar fi trebuit s-o gaseasca in el insusi. Si reuseste. Isi face drum agatandu-se cu ghearele pana in varf, cu perseverenta si hotarare. Dar nu este multumit nici dupa ce a ajuns. Asa ca forteaza nota mai departe. Devine un rob al muncii, isi solicita nemilos toate resursele, nu mai are urechi pentru tipatul de durere al corpului si nu mai simte durerea inimii. Apoi moare, victima a rolului si responsabilitatilor sale, dupa ce a obtinut puterea, probabil bogatia, dar la fel de singur ca un graunte de nisip care pluteste in vidul interstelar.

Varsator

Libertatea – acesta este scopul Varsatorului. Ce reprezinta ea? Individualitatea. Capacitatea de a alege propria cale. De a realiza ceea ce doreste sa realizeze. De-a nu primi ordine de la nimeni, de-ar fi acesta tata, mama, presedinte, preot, sau alta figura cu autoritate.

Este mult mai usor de spus decat de facut.

Forte uriase sunt masate in apropierea individualitatii noastre, forte care ne pot strivi daca le permitem, transformandu-ne in marionete. Isi fac aparitia presiunile. Conformismul. Conventiile sociale. Dorinta de a fi acceptat. Lasandu-le sa ne supuna, servim la doi stapani: propriei noastre naturi si starilor schimbatoare ale celor din jurul nostru. Imediat, libertatea ne e compromisa.

Pentru Varsator acest compromis e un blestem. Dusmanul de moarte al Varsatorului este instinctul de trib. Daca ii cedeaza, totul se naruie. Devine inca un personaj oarecare in serialul fara capat al existentei zilnice.

Varsatorul si conformismul: se potrivesc cam la fel ca pacea cu armele nucleare.

Pentru a invinge acel instinct de trib, Varsatorul trebuie sa-si cultive o loialitate absoluta fata de adevar. Trebuie sa spuna exact ce vede, indiferent de consecinte. Trebuie sa se mentina ferm cand ii este amenintata libertatea, fie prin constrangere, fie prin mijloace insidioase. Si trebuie sa-si accepte cu bucurie destinul: acela al exilului, al condamnarii definitive la nesincronizare cu valorile si motivatiile comunitatii din care face parte.

Scopul Varsatorului? Exprimarea sinelui, fara compromisuri, fara deformari. Desavarsirea individualitatii.

Sa ni-l imaginam pe Varsator drept unul dintre acele orase-fortareata din Vechiul Testament. Vremurile sunt violente. Fiecare oras-stat reprezinta o alta cultura si tensiunile dintre orasele invecinate sunt permanente.

Daca zidurile Varsatorului s-ar prabusi sub asediu, civilizatia sa ar fi zdrobita. Armatele victorioase l-ar ucide pe regele Varsator si-ar zmulge zeii de pe piedestalele templului, instalandu-i in loc pe ai lor.

Nu poate fi vorba sa se predea. O data ce inamicul ar trece de porti, ar urma holocaustul, iar apoi uitarea. Pentru Varsator, strategia este una singura: sa pastreze sistemele de aparare intacte, indiferent de pret. Fara aranjamente. Fara compromisuri. Cu siguranta concreta pe care o pot oferi piatra si mortarul.

Metafora orasului-stat este potrivita, doar ca acum nu e vorba despre pastrarea integritatii culturale a unei societati istorice, ci de libertatea si individualitatea unui singur om.

Inamicul a inconjurat zidurile. Si-a masat trupe la intrare si pregateste berbecele de lupta.

Pentru Varsator, acel berbece poate lua diverse infatisari, dar in esenta el este presiunea exercitata de civilizatie asupra noastra pentru a ne conforma unui anume tipar comportamental.

Fiecare dintre noi are un set unic de inclinatii si valori proprii. Dar societatea are cu noi alte planuri. Inca de cand am inceput sa vorbim, am fost programati prin imagini ale succesului, decentei si normalitatii. Pentru cei mai multi dintre noi, inscrierea in aceste tipare este fireasca, chiar folositoare. Pentru Varsator, este condamnarea la moarte.

Varsatorul trebuie sa reziste berbecelui de lupta. Trebuie sa reziste constrangerilor impuse de civilizatie. Strategia lui este de a-si urma propria individualitate, alegandu-si propriile cai, chiar daca acestea dezlantuie furia sau provoaca huiduielile celor din jur.

„Voi fi normal, chiar daca asta inseamna ca toti ceilalti ma vor crede nebun.” – acesta este motto-ul Varsatorului.

Daca urmeaza aceasta strategie, s-ar putea ca societatea sa incerce sa-i rapeasca libertatea prin forta: inchisoare sau azil. Dar acestea sunt cu adevarat berbece de lupta. Presiunile civilizatiei sunt de obicei mai subtile: „Continua sa te comporti tot asa, si nu-ti vei putea pastra niciodata o slujba. Te vom infometa, nu vei putea simti siguranta sau confortul”. Sau: „Daca nu renunti la parerile tale vei ajunge de rasul intregii lumi. Te vom socoti nebun. Nu vom lua in serios nimic din ce faci”.

Daca aceste amenintari nu-s de ajuns, inamicii Varsatorului mai au inca o tactica. Si-au instalat deja spioni in interiorul zidurilor, a caror sarcina este sa deschida portile pe dinauntru. Pentru persoana din Varsator, acesti spioni iau infatisarea celor apropiati care o iubesc. O iubesc cu adevarat, profund si sincer. Din pacate, de aici si pana la a spune ca o inteleg este cale lunga.

Acesti spioni au trecut deja de sistemele de aparare ale Varsatorului. Sunt inauntrul zidurilor. Pot fi sotul sau sotia, pot fi prietenii. Deseori sunt parintii. Cand Varsatorul isi manifesta optiunile, ei fac presiuni uriase asupra lui ca sa-l determine sa se razgandeasca, sa se conformeze asteptarilor lor.

In ce fel? Probabil ca sunt cu inima curata, dar metodele lor sunt inselatoare, fie ca-si dau seama, fie ca nu. Acesti spioni il determina pe Varsator sa creada ca are responsabilitatea sa se tradeze pe sine insusi, ca daca ii iubeste cu adevarat nu trebuie sa-i lase sa se framante vazandu-l cat este de nepotrivit pentru societatea in care traieste.

Infruntarea acestor spioni este pentru Varsator testul suprem, cu mult mai dificil decat infruntarea berbecelor. Aparandu-si libertatea, Varsatorul trebuie sa se pregateasca sa intampine o provocare amara: sa franga inimile celor care-l iubesc. Nu conteaza ca dezamagirea si durerea lor vine doar din dorinta de a-l vedea mulandu-se intr-un tipar pentru care n-a fost facut. Suferinta lor e reala. Daca ar face un compromis, Varsatorul ar putea sa le-o aline. Totusi, nu-l poate face. Nu se poate preface ca este altfel decat este.

Are Varsatorul inima inghetata? Nu, dar de multe ori asa pare. Calea sa este austera, purtandu-l catre stratosfera subtire si limpede a adevaratei sale individualitati. Daca ascensiunea sa ii dezamageste pe pamanteni, el trebuie sa se acomodeze cu aceasta suferinta, alinandu-se doar cu stiinta ca acele inimi frante sunt pretul inevitabil al libertatii sale.

„In fiecare an, inainte de semanatul porumbului, sacrificam o fecioara zeului ploii. In fiecare an, el ne trimite in schimb ploaia. Totusi, anul asta tu spui ca nu trebuie sa facem nici un sacrificiu, pentru ca ploaia va veni oricum”.

O femeie din zodia Varsatorului a auzit aceste cuvinte cu zece mii de ani in urma, si totusi si-a pastrat cu fermitate pozitia. Daca n-a fost ucisa pentru convingerile ei, atunci cu siguranta ca a schimbat cursul istoriei lumii.

De ce? Pentru ca a vazut adevarul si nimeni n-a putut-o convinge de contrariul lui. A privit ceea ce era evident si a vazut ceea ce nimeni nu putuse vedea.

Exista un cuvant care descrie aceasta independenta radicala a mintii, un cuvant care exprima cea mai importanta resursa a Varsatorului. Cuvantul este geniu.

Am fost invatati ca geniul reflecta o inteligenta iesita din comun, dar interpretarea este gresita. Inteligenta este numai un instrument al geniului si poate exista si in afara lui. Un om de geniu are o gandire proaspata, priveste vechile probleme intr-un fel nou. Geniul este capacitatea de a gandi asa cum nu am fost invatati sa gandim. Varsatorul are aceasta calitate din abundenta.

Sa nu sacrificam anul acesta o virgina: cea care a avut prima acest gand rebel de Varsator a fost imediat supusa unor presiuni dure. Poate ca in sat erau o mie de oameni. In acest caz, noua sute nouazeci si noua credeau ca ideea este nebuneasca. Dar eroina-Varsator stia ca acela era adevarul – si convingerea aceasta ii dadea tarie. Asa cum le da si Varsatorilor din zilele noastre. Ei stiu ca alegerea lor este cea buna, desi nimeni altcineva nu-i aproba.

Varsatorul are si o a doua resursa, fara de care geniul nu i-ar fi de mare folos. Simpla cunoastere nu permite nimanui sa reziste in fata catorva mii de degete acuzatoare. A doua resursa este o implacabila, de neinfrant incapatanare. Cand isi pune ceva in minte, Varsatorul e la fel de neclintit ca Matterhorn in briza diminetii. Nimic nu-l poate indupleca.

O asemenea incapatanare este de mare folos strategiei Varsatorului. Pentru a se opune presiunilor instinctului de trib, trebuie sa fie absolut sigur de el insusi. Undeva, in adancul sufletului sau, trebuie sa existe convingerea neclintita ca perceptiile sale sunt valabile, indiferent de violenta sau de elocventa cu care li se opun inamicii.

Insa aceeasi incapatanare il poate si distruge.

Varsatorul isi poate confectiona cateva premise artificiale relativ la independenta sa si le poate apara cu o incapatanare care poate rivaliza cu a lui Davy Crockett la Alamo. Se poate imbraca cu orice ocazie in blue jeans. Isi poate sustine cu insistenta dreptul de-a striga cuvinte indecente in fata unei oficialitati. Poate refuza cu incapatanare sa asculte alta muzica in afara celei clasice. Toate aceste excentricitati nu sunt periculoase in sine. Trist este ca din cauza lor este tras pe linie moarta procesul cu mult mai important pentru un Varsator, cel al individualizarii.

Aceasta incapatanare capricioasa este umbra Varsatorului. In loc sa-si apere dreptul de a decide cum va arata propria viata, el accepta presiunile societatii. Merge pe o cale absolut conventionala, evitand probelemele unui progres legitim. Atunci toata rebeliunea si libertatea Varsatorului se consuma undeva, intr-un loc aproape lipsit de riscuri.

Geniul dispare. Nu mai exista nici rebeliune, nici gandire revolutionara. Ramane doar o alta figura anonima in multime, ducand o viata lipsita de imaginatie, colorata doar de cateva ciudatenii exasperante, dar inofensive.

Umbra Varsatorului poate fi si mai intunecata.

Conventionalismul nu este un pacat. Cei mai multi dintre noi suntem in mod inerent conventionali. Cand ne incadram armonios in societate, simtim si o armonie interioara. Pentru Varsator lucrul acesta nu este valabil. Conventionalismul este in cazul sau o masca. S-ar putea hotara sa o poarte, dar atunci va plati un pret mult prea mare: viata pe care o va trai nu va mai fi a sa.

O persoana din Varsator care strabate calea aceasta umbrita poate da impresia aparenta de succes. Poate fi echilibrata, fermecatoare, spirituala. Dar se simte ca un strain, ca un agent secret care a adoptat o falsa identitate.

Varsatorul simte instrainarea.

Nici cei mai apropiati oameni nu-l mai pot atunci cunoaste cu adevarat. Desi relatiile continua, ei simt ca se intampla ceva ciudat cu el. Pare distant, poate chiar rece sau lipsit de sentimente. Cuvintele-i sunt potrivite. Isi indeplineste responsabilitatile. Rade la glume atunci cand trebuie. Face glume la randul lui. Dar nu poate pacali pe nimeni. Toti stiu ca lipseste, pur si simplu, ceva esential.

In spatele acelei priviri, la fel de limpede si de patrunzatoare ca un pumnal de spart gheata, nu se mai afla nimic. Doar o persoana disparuta.

Pesti

Invatatorii budisti din inaltimile Tibetului isi sfatuiesc discipolii sa priveasca lumea ca pe un vis. Oamenii, faptele, relatiile, muntii insisi – toate trebuie vazute ca niste miraje, doar un joc de imagini imateriale ale mintii.

In Occident, interpretam adesea gresit ideile budiste, intelegand ca lumea nu este reala, ca atomii si moleculele sunt doar niste iluzii: un concept greu de asimilat, mai ales dupa ce te-ai lovit la degete de-un picior „iluzoriu” de pat.

Invatatorii budisti nu-si pun problema realitatii sau irealitatii lumii. Esentialul este mai profund: este recunoasterea faptului ca nu cunoastem lumea in mod direct – ci prin intermediul constiintei.

Constiinta: un proces cerebral. Ceea ce luam drept lume este de fapt un fenomen electrochimic produs in cutele si pliurile creierelor noastre. Doar un joc de imagini. Doar un vis.

Pentru cei mai multi dintre noi, acest gen de cunoastere nu are nici o importanta practica. Nu ne preocupa daca am fost muscati de un caine sau de iluzia lui; ne doare in amandoua cazurile.

Pentru Pesti, cunoasterea aceasta este totul. De ce? Pentru ca Pestii sunt simbolul constiintei insesi. Calea de evolutie a Pestilor, asociata prin traditie cu misticismul, reprezinta o modificare fundamentala a modului de functionare a mintii. O comutare a rotitelor. In loc sa observe lumea, Pestii observa mintea care observa lumea. Universul obiectiv dispare. Ramane doar o vasta retea de reactii subiective.

Ramane doar un vis.

Scopul Pestilor? O intelegere. O reorientare subtila a mintii, care nu schimba nimic si totusi schimba totul. Este stiinta faptului ca oriunde am merge, orice am face, orice am vedea, ne intalnim doar cu o singura realitate inevitabila: propria noastra constiinta.

Evenimentele vietii ne imping neincetat sa credem ca lumea este „undeva acolo”, ca exista o realitate obiectiva independenta de mintea noastra. Vantul rece urla umflandu-ne hainele, indurerandu-ne oasele. Untura fierbinte sare de pe plita lasandu-ne o arsura pe brat. Iubita sau iubitul dispar si ne lasa un gol in inima luni de zile.

Actiune si reactiune.

Toate strategiile Pestilor se leaga de rasturnarea acestei credinte in universul obiectiv. Pestii trebuie sa-si piarda ancorarea in certitudini. Trebuie sa se desprinda de lume.

In ce fel? O strategie este sa-si petreaca in fiecare zi cateva minute concentrandu-se asupra mintii insesi. Cu ochii inchisi, respiratia calma, gandurile amutite, pur si simplu isi observa constiinta. Nu continutul constiintei – nu preocuparile si teoriile si toata agitatia de care de obicei mintea e plina – ci constiinta in sine. Fara continut. Fara forma. Calma.

O denumire a acestui proces este meditatie. Insa cuvantul s-a incarcat de prea multe sensuri, evoca esente parfumate si practici ascetice, barbati hindusi cu barbi albe si zambete enigmatice. Nimic din toate astea nu e necesar Pestilor. Pentru ei, meditatia este o functie naturala, organica. Nu are implicatii religioase sau metafizice. Am putea-o numi la fel de bine „distantare”.

Oricum i-am spune, meditatia este strategia evolutiva esentiala a Pestilor. Prin intermediul ei, mintea devine constienta de ea insasi. Isi mai reduce din atentia pentru muntele de informatii care o asediaza continuu pe calea celor cinci simturi.

Creativitatea are un mecanism asemanator: pe masura ce Pestii isi descatuseaza forta creatoare, lumea din afara se retrage de pe terenul lor central. Urmatorul vers al poemului, urmatoarea nota a sonatei, urmatoarea tusa a picturii – toate acestea se nasc in minte, nu in domeniul real. Ele ii indreapta atentia dinspre realitatea fizica inspre constiinta insasi.

Strategia evolutiva? Pestii trebuie sa-si desfasoare inspiratia creatoare, fie intr-o forma de arta, fie in fantezia abstracta a visurilor secrete. De ce? Pentru ca in jocul liber al imaginatiei, lumea noastra interioara devine solida si reala. Conferim vietii subiective, chiar si temporar, aceeasi realitate pe care o acordam in mod normal lumii evenimentelor si circumstantelor. Pentru Pesti, e la fel de important ca vazul daruit unui orb.

Realist vorbind, nu putem sa ne petrecem tot timpul in lumea imaginatiei. Avem relatii si responsabilitati. Trebuie sa avem grija de corpul fizic. Pestii, ca si noi ceilalti, trebuie sa traiasca in aceasta lume. Insa viata in lume nu trebuie neaparat sa le incetineasca evolutia. O viata traita intens si plina de culoare se poate inscrie in strategia de evolutie a Pestilor. Nu au nevoie sa se retraga la o manastire tibetana. Pestii trebuie doar sa-si schimbe felul de a vedea lumea. Nimic altceva nu se cere schimbat.

Practici ascetice? Pestii n-au nevoie de ele. Practicile ascetice sunt legate mai mult de manifestarile exterioare si nici un semn nu are un beneficiu mai mic decat ei de pe urma credintei ca modul de comportare ar avea vreo semnificatie. Ei trebuie doar sa evite gandul ca lucrurile si faptele au propria existenta independent de minte. Compasiune, ajutorare, neangajarea in competitii – daca Pestii pot sa-si pastreze aceste atitudini, fara sa se lase afectati de fluxul si refluxul norocului, atunci chiar si viata cea mai activa si stimulatoare le poate sprijini strategia evolutiva.

Strategia Pestilor este detasarea de lume, recunoasterea faptului ca doar constiinta este realitatea la care avem acces si ca este singura realitate care trebuie sa fie modificata.

Catre ce ne indreptam atunci cand ne detasam de lume? Intrebarea este suficienta pentru a-i face pe multi dintre noi sa se agate cu disperare de realitati si fictiuni, incercand cu fervoare sa obtina imposibilul: un coltisor sigur, stabil in aceste montagne russe ale existentei.

Pestii insa stiu din instinct ca personalitatea este doar un dop de pluta saltat in sus si-n jos de valurile unui ocean mult mai vast: cel al constiintei. Ori de cate ori simt nevoia, trag adanc aer in piept si se scufunda in tinuturile din adancul mintii.

Pentru Pesti, mintea insasi este o resursa primara. Este refugiul semnului, calea lui de evadare din fata ultragiilor si situatiilor apasatoare din viata. Un taram de vis. O lume de incantare si pace, de fascinatie eterna. O lume care este intotdeauna aproape.

Si care le face semn ca sa fie observata.

Imaginile se nasc spontan in adancul mintii, aducand in oglindirea constienta fantezia si inventivitatea. Pestii au mai multa imaginatie decat oricare alt semn. Nu are importanta daca imaginatia alimenteaza o lucrare de arta sau visarea cu ochii deschisi; atentia este atrasa in interior, departe de preocuparea instinctiva pentru mediul din jur.

Empatia si blandetea sunt si ele resurse ale Pestilor. In aceasta zodie personalitatea este flexibila. Se pliaza si muleaza, adaptandu-se situatiilor schimbatoare. Intelegerea si compasiunea pentru ceilalti se manifesta cu usurinta. Pestii se imagineaza pur si simplu in locul celeilalte persoane. Fara efort, incearca sa gaseasca acea traire subiectiva straina in interiorul propriei constiinte fluide. Totul se intampla ca si cum constiinta Pestilor ar avea proprietatea de-a contine simultan toate punctele de vedere posibile ale oamenilor.

In sfarsit, Pestii au aflat din instinct de existenta nivelurilor superioare de constiinta. Inca din copilarie sunt preocupati de sondarea spatiului mintii, cautand sa ajunga la frontierele psihicului. Unii devin evlaviosi. Altii ajung sa fie fascinati de psihologie. Multi capata interes pentru clarviziune si alte fenomene paranormale.

Orice forma ar lua aceasta explorare, ea reprezinta o alta resursa a Pestilor: simtul posibilitatii propriei transcendente. Pestii pot gasi infinite moduri de exprimare, dar cu totii vin pe lume cu trei intuitii esentiale: viata este un mister, circumstantele sunt valul acestuia, iar constiinta insasi este cheia dezlegarii lui.

Cele trei resurse sunt date. Mai departe Pestii evolueaza pe cont propriu.

Pestii trebuie sa fie fascinati de propria constiinta. Fara aceasta vraja, tot efortul pentru evolutie ar fi blocat. Totusi, numai fascinatia este insuficienta. Constiinta trebuie orientata si disciplinata, ori altfel duce la depresie adanca.

Pentru Pesti se poate instala atunci o stare de confuzie si epuizare.

Mintea este inundata de imagini si impresii. Un val coplesitor de emotii, de teama si de visuri zadarnice isi matura calea prin constiinta, impovarandu-le personalitatea. Iar ei stau inlemniti, privind cu ochii mari, in timp ce pivnitele si carcerele mintii irup, ruinandu-le individualitatea.

Daca acele explozii interioare nu pot fi canalizate catre creativitate si meditatie, devin mai fatale decat ghilotina si mai brutale prin actiunea mai inceata.

Mai intai, Pestii pur si simplu se lasa in voia sortii. Fac atat de mult efort pentru a mentine o aparenta de normalitate, incat le mai ramane foarte putina energie pentru strategii de viata si angajamente. Accepta o slujba. Stabilesc unele relatii. Iar mai departe, Pestii urmeaza calea minimei rezistente.

Destul de repede viata isi impune propria sa logica. O porneste in galop ca un armasar speriat, in timp ce ei incearca doar sa se mentina in sa. Din ce in ce mai des isi vad existenta ca un spectator sau ca si cum ar fi doar personaje dintr-un film de neinteles.

Aceasta desertaciune, la care se adauga sensibilitatea lor, ii duce catre ultima capcana: Pestii incearca sa evadeze din lumea obiectiva in cea subiectiva. Nu mai este vorba de cautarea vreunei revelatii. Nici de recunoasterea calitatilor iluzorii ale vietii. Cauta doar anestezierea.

S-ar putea sa se apuce de baut. Ori sa devina dependenti de tranchilizante sau halucinogene. Umbrele acestea ale zodiei sunt destul de bine prezentate in literatura astrologica populara.

Exista insa si alte umbre, mai putin intelese.

Pestii se pot afunda in carti, programe de televiziune sau in muzica. Pot capata obsesia mancarii sau a sexului. Pot dormi zece ore pe zi.

Nu e nimic rau in asta, nu despre asa ceva e vorba. Numai ca ele pot fi folosite pentru a stimula subiectivitatea intr-o asemenea masura incat realitatea obiectiva sa fie temporar mascata. Nu se produce nici o transformare a perceptiilor sau a proceselor cognitive. Are loc doar respingerea problemelor care tin de evolutie si care sunt inlocuite cu surogate superficiale si lipsite de sens.

Umbra Pestilor? Este fuga de realitate. Mintea, cu toata forta ei imaginativa si creatoare, se ascunde de lume, ramanand in asteptare, evitand orice obstacol si asteptand ca soarta sa imparta si ultimul rand de carti proaste.

Sursa: anatolbasarab.ro