... In timpul asta, casnica, „biata casnica ignoranta”.... creste 3 copii acasa, nu are timp sa citeasca despre dragoni si arhangheli, dar are credinta in Dumnezeu undeva adanc in sufletul ei.
Nu-si face initieri pe sisteme de samanism sau reiki sau radiestezie, sau ce mai e la moda..... si nici pe la biserica nu merge in fiecare duminica...
Dar cei trei copii ai sai sunt niste copii buni, educati in spiritul decentei, al bunei intelegeri, al daruirii si prieteniei.
Casa e curata, mancarea abureste pe aragaz in fiecare zi, copiii sunt veseli si jucausi.
Sotul munceste mult, ajunge tarziu acasa in timpul saptamanii.
Seara, la culcare e timpul lui cu sotia sa.
Nu-si fac rugaciuni sau algoritmi de curatare, protectie, etc....
Ei povestesc de peste zi... despre copii, despre ei, si se iubesc.
Casa lor e plina in week-enduri.
Nu prea au timp sa mearga la biserica.
Le vin neamuri sau prieteni la masa, e veselie generala in casa, copiii se fugaresc printre picioarele adultilor care rad zgomotos.
In timpul saptamanii, casnica nu-si vede capul de treburi.
Dar are intotdeauna o vorba buna pentru doamna Popescu de la scara vecina, care la cei 84 de ani ai sai – sta aproape toata ziua pe banca, in fata blocului, sa mai ia aer, cat inca e frumos afara... e singura, anul trecut i-a murit sotul, iar baiatul e plecat in Norvegia la munca....
Pentru vanzatoarea de la buticul din colt e intotdeauna reconfortant cand casnica ii calca pragul magazinului. Femeia e un monument de bun-simt, plus ca mereu zabovesc putin la povesti despre copiii lor, care sunt colegi de clasa.
E o minune de om tipa, i-a dat niste „ponturi” despre cum face ea temele cu aia mici, i-au folosit maxim, nici prin cap nu i-ar fi trecut ei sa aplice metoda aceea.
Are cateva prietene din copilarie.
Nu se vad in fiecare zi, nu mai au timp ca inainte, toate sunt casatorite, au copii, joburi, s-a schimbat viata, nu mai e ca-n perioada adolescentei cand se adunau in fiecare dimineata la cafea in barul de langa scoala.
Insa la orice ora din zi sau din noapte suna una dintre ele – sunt acolo una pentru cealalta.
Anul trecut, sotul uneia dintre ele a facut un atac cerebral. A sunat la 4 jumate dimineata, cu vocea sugrumata de spaima si durere.
Toate s-au adunat la spital.
Si-au impartit sarcinile in 3 minute.
Casnica a plecat acasa cu cei doi copii ai prietenei sale, pe care ii luase dupa ea la spital, ca nu avea cu cine sa-i lase.
Celelalte o schimbau prin rotatie cate o ora-doua la spital, cat sa aibe timp ea, prietena, sa se odihneasca si sa se reimprospateze in fiecare zi.
Uite-asa au tinut-o vreo 3 luni, cat a stat sotul prietenei in spital.
Apoi l-au dus acasa, si fiecare a ajutat cum a putut pana s-a recuperat definitiv.
Oameni „simpli”, fara initieri pe sisteme smechere, fara prea multe notiuni intimidante despre suflet si evolutie spirituala.
Oameni „simpli”, care intr-adevar - nu isi discuta prea mult sufletul in termeni sofisticati.... dar si-l folosesc.
Casnica, „biata casnica ignoranta”, nu a auzit in viata ei despre „umbra”, dar stie ca ar fi copilaresc sa se mai simta atacata de porecla pe care o avea la scoala.
Acum rade copios cand isi mai aduce aminte cu prietenele ei, si are o poveste extrem de amuzanta despre propriile ei stangacii din anii adolescentei.
Acum isi priveste sanii mici care ii dadeau atata bataie de cap pe vremuri, si e incantata de fermitatea lor.
Se auto-mistocheaza in discutiile „ca-ntre fete”, numindu-i „bubitele ei”, si toate se prapadesc de ras.
Habar n-are cata taravura se face, si cate dezbateri smechere se fac pe tema liberului arbitru, insa in viata ei nu i-a trecut prin cap sa impuna cuiva viziunea ei asupra vietii, sau asupra unui subiect.
Are un bun-simt nativ, si considera ca fiecare om stie cel mai bine ce e in sufletul lui, asa ca nu se prea aventureaza sa judece sau sa dea sfaturi cu titlul de „Asa e cum spun eu”.
Nici nu are timp de asa ceva.
Cand se aduna la povesti, abia apuca sa se bucure de ei, unii de altii...
Nu i-a vorbit nici un maestru elevat despre „incredibila putere de protectie” a iubirii neconditionate, insa in viata ei de fiecare zi o ofera pur si simplu, fara sa o eticheteze.
O ofera la doamna Popescu – pe care altii o considera o baba senila si barfitoare, ca sta toata ziua la panda pe banca aia din fata blocului, si nimic nu-i scapa....
O ofera la vanzatoarea de la buticul din colt cu care impartaseste din experienta ei cu copiii, si careia ii multumeste e fiecare data cand face plata....
O ofera copiilor, sotului, prietenelor.... fara sa calculeze procentual cat e de neconditionata iubirea sa.... cat mai trebuie „sa dea cu iertare”, cat a „lucrat” cu „umbra”, cat cu „lumina”....
Si de fapt iubirea sa neconditionata se manifesta pur si simplu, fara sa o eticheteze, fara sa o invoce ca pe un „must have”, fara sa-i treaca prin cap ca asa se protejeaza de astia, „intunecatii”....
Si de fapt habar n-are ce-s aia „intunecati”, pentru ca nu se iroseste catalogand sau luand pozitii categorice.
Pentru ea, lumea este si buna si rea, dar lumea ei este asa cum si-o face.
Pe copii incearca sa-i educe cu intelepciune, pe sot il iubeste pur si simplu, prietenele ii sunt dragi, bunul ei simt e nativ, prin urmare ... nu prea are parte de razboaie sau bombardamente malefice....
Stie din batrani ca „Ce tie nu-ti place altuia nu-i face” – si e pe gustul ei expresia.
„Nu poate fi mai adevarat”, isi zice e fiecare data cand e tentata sa se lamenteze de oboseala ei si sa arunce mata pe copiii galagiosi din fata blocului, sau pe domnul nehotarat din fata ei de la randul de la farmacie.
...Si copiii ei se joaca in fata blocului cuiva, si sunt copii, asta le e „datoria”, sa se joace, sa rada, sa fie veseli, sa isi consume energia si sa fie fiinte sociale, adica sa interactioneze intre ei.
Si ea a tinut coada in loc la farmacie de atatea ori... cand i se imbolnaveste unul dintre nazdravani – s-ar face doctor sau macar farmacist, sa stie ce e cel mai bine sa-i dea micutului sa-l vada sanatos cat mai repede...
Asadar... draga luminosule.... nu te mai grabi sa compatimesti tu „oamenii de rand”... multi dintre ei sunt mult peste pretioasa ta luminozitate...
In timp ce tu esti fascinat de potenta ta, de „uneltele” tale smechere... multi oameni simpli traiesc pur si simplu.
Traiesc ceea ce tu inca te scormonesti de resurse sa etichetezi si sa calculezi procentual.
Traiesc ceea ce tu ignori cu desavarsire ... prea ocupat sa conceptualizezi.
Traiesc pur si simplu. Asa cum ne este dat in aceasta dimensiune. Sa traim, sa iubim, sa ne bucuram de viata, sa fim darnici, modesti, altruisti, asumati, echilibrati, armoniosi.
Multi dintre noi – astia „evoluatii”... ne auto-sabotam cu definitii sofisticate in mana pe post de arme invincibile....
Ne erijam in mari vindecatori, sau maestri multi extra-sens.... si nu facem altceva decat sa ne umflam un ego si-asa grosolan, si sa ne blocam fiinta in defintii pompoase pe care nu le intelegem.
Cerem sa ni se arate ce mai avem de lucrat la noi, in timp ce aruncam mata pe „X” si pe „Y”.
Cica „lucram la noi”, adica ne bombardam cu intrebari la care sa ni se dea raspunsuri de sus, care raspunsuri nu prea vin, pentru ca nu le acceptam in momentul in care chiar si tangential ne este atinsa imaginea de ingeri bine-voitori si indumnezeiti.
„Dam cu iertare” - ca asa trebuie spre propriul bine... Ne-am facut o arma taioasa cu iertarea asta....
„Dam cu iubire” – ca asta e vibratia superioara, de necombatut....
... Si noi habar n-avem cum mai e cu iubirea asta.... suntem prea prinsi in lupte de tot felul in care cuvintele „sabie”, „scut”, „arma”, „vesta anti-glont” – au fost inlocuite cu alte cuvinte, cum ar fi „iertare”, „iubire”, „acceptare”, „lumina”.....
.... Cuvinte......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu