Desigur... trairea e una plina de evlavie in spatele postarii.... dupa ce l-a redus pe Dumnezeu la o imagine egotica si neputincioasa... el, buricul pamantului – se simte plin de traire duhovniceasca, si aproape ca il compatimeste pe Dumnezeu pentru cat e „saracul de El” de nedreptatit, in timp ce se da peste cap pentru el, omul....
Clar, isi promite ca de azi inainte – o sa fie mai atent cu Dumnezeu, si o sa-I ofere din pretiosul lui timp, care oricum trece prea repede (si aici nu se poate abtine sa nu puncteze un minus la creatie), chiar daca e destul de plictisitor sa vorbesti de unul singur, asa.... cu cerul.
Dar, na.... la cate face Dumnezeu pentru el... macar atata merita si El...
Scrie in biblii ca Dumnezeu poate „tuna si fulgera”, deci poate ca ar fi mai bine sa-L onoreze cat e in toane bune.....
O Doamne...
Nu contest trairea.... trairea e buna, oricat de gresit L-ar intelege pe Dumnezeu (sau ma rog... oricat nu L-ar intelege), orice gand catre Dumnezeu e bun, e minunat, e un pas in plus spre o intelegere mai buna.
Dar, omule bun, prietene, crestinule – stii de ce esti nefericit?
Pentru ca nu Il intelegi pe Dumnezeu.
Stii de ce nu Il intelegi?
Pentru ca nu Il cauti.
Te multumesti cu cele trei dati in care ai deschis biblia si ai concluzionat ca nu te descurci sa deslusesti ceva pe intelesul tau, prin urmare ai decis ca vrei sa crezi in El, insa e suficient sa stii ce ti s-a spus in copilarie, cu ce ai mai auzit pe la biserica, plus filmul „Isus din Nazareth”.... ce-ar mai fi de descoperit in plus.....
„Crede si nu cerceta” e devizul pe care mergi, si ... Dumnezeu cu mila.
Te-ai intrebat vreodata de ce Dumnezeu este Cel de nenumit?
Stiai asta?
Ca El – de fapt – spune ca este „Cel ce este”, si ca nu poate fi numit?
De ce o fi asa?
Pentru ca – dragule om – in aceasta minunata dimensiune esti conceput cu o gama saraca de simturi, exista chestii care scapa perceptiei tale, care este una limitata.
Nu ai cum sa-L conceptualizezi pe Creator, intrucat El este invizibil pentru cele cateva simturi ale tale – aici, pe pamant.... si nu doar ca nu esti dotat suficient incat sa-L vezi, insa nu esti dotat suficient incat sa-I judeci creatia...
Stii... El a creat tot.... adica TOT.... planete, galaxii, milioane de specii de vietuitoare.... noi, aici pe Pamant.... suntem intr-o ceata densa, daca e sa fim sinceri....
Cei mai de seama reprezentanti ai stiintelor inca bajbaie cu privire la creatie... erau vremuri cand se credea ca Pamantul e plat, si generatii intregi de muritori au trait crezand asta.
Se credea ca Pamantul este in centrul galaxiei. Noi eram miezul pe vremea aia.
Am ajuns sa descoperim ca Pamantul e rotund, ca Universul e de fapt Multivers, am ajuns sa descoperim ca de fapt cea mai mica particula nu e solida, e energie care se comporta ciudat, adica uneori e unda, alteori e materie – in functie de privitor si asteptarile sale.... si ca aceasta cea mai mica particula care de fapt ne compune si pe noi, oamenii – poate fi in doua locuri in acelasi timp.
Zilele trecute citeam despre prima teleportare reusita intr-un laborator experimental.
Oamenii de stiinta, ilustrii nostri reprezentanti ai elitei intelectuale – inca nu pot da o explicatie unanima cu privire la creatie, si cu cat descopera mai mult, cu atat inteleg mai putin....
Eu, tu... oamenii de rand.... noi cu atat mai putin ne putem erija in fini cunoscatori de Dumnezeu.
Cu atat mai putin cu cat ne rezumam la un pachet sarac de referinte cu privire la acest magnific subiect.
Stii, noi toti avem un instrument puternic de intelegere a Tatalui: inima.
Insa, preocupati de puzzle-urile mentalului, lasam simtirea pe ultimul loc.
Ne uitam in sus pentru a ne adresa Lui, si ne adresam in general ca sa cerem.
Cerem de toate... si din politete multumim uneori.
Macinati de probleme, ajunsi cu cutitul la os – ne cerem si iertare in ultima instanta.
Ne cerem iertare Lui, insa refuzam categoric sa rezolvam acolo unde am facut-o de oaie.
Dar asta e alta poveste.
Cele 100 de nume ale lui Dumnezeu – sunt atribute ale Sale, sunt feluri in care El poate fi perceput aici, in aceasta dimensiune.
Dumnezeu este Cel fara de nume – pentru ca nici o descriere nu Il poate cuprinde, cuvintele sunt prea sarace.
Asadar... chiar crezi ca Cel de nenumit – are trairi si macinari similare cu ale tale?
Ce echilibru ar fi in Univers, daca Creatorul ar fi macinat de atasamente, egocentrism, dualitate?
Si daca ar avea aceste trairi – fiind Creator – oare nu ne-ar fi conceput in asa fel incat sa-I satisfacem egoul?
Omule bun, Dumnezeu nu vrea de la tine un monolog sec in care sa-I dai raportul cu privire la actiunile tale, Dumnezeu nu sufera, nu spera, nu asteapta, nu presupune....
Dumnezeu e omniprezent, omnipotent, nemarginit.
Dumnezeu este in tine, in mine, in doamna isterica de la etajul 2, in plante, animale, aer, apa.....
Daca telul Lui ar fi plocoane de la noi.... Universul ar fi un haos total.
Dumnezeu nu vrea sa-I magulesti Egoul Sau, si de fapt Dumnezeu nu vrea ceva ce tu ar fi posibil sa nu faci – din lipsa de timp, dedicatie, sau mai stiu eu din ce motiv.
El nu te judeca asa cum judecam noi, nu te critica asa cum criticam noi, nu spera.... acestea sunt atribute ale unuia care vorbeste mult dar poate putin...
Prin intentia Lui – tu existi.
Asta ar trebui sa fie suficient sa intelegem ca orice asociere a Lui cu trairi umane... e o eroare.
Cand esti sfatuit sa te rogi incontinuu, sa vorbesti mereu cu El, sa te raportezi 100% la El – nu e pentru ca El are nevoie de asta, e pentru ca TU ai.
Si sfatul nu se refera la discutii imaginare interminabile cu o entitate, fie ea si Dumnezeu, din exteriorul tau – asta se numeste schizofrenie.
Sfatul se refera la toate astea in formula in care ai inteles ca El e parte din tine, Il simti in inima, si minunat ar fi sa fii constient de vocea inimii tale in fiecare minut din viata ta.
Noi confundam vocea inimii cu vocea mentalului.
Mentalul e galagios si e teritorial.
De aceea, pentru a ajunge la o stare de gratie e nevoie de ceva munca in prima faza.
De aceea esti sfatuit sa vorbesti cu El incontinuu.
Sa vorbesti TU cu El, pentru ca mentalul TAU e haotic, nu pentru ca Tatal plange in pumni ca nu i-ai dat tu „Buna dimineata”..
Si tu, cand vorbesti cu El, sa vorbesti cu tine, cu acea parte din tine pe care o ignori de cele mai multe ori.
Acea parte din tine pe care nu o poti auzi, desi iti vorbeste mereu, si nu o poti auzi pentru ca mentalul tau urla si turuie neincetat.
Chiar si trairile in Dumnezeu, de cele mai multe ori le gandesti cu mentalul.... care turuie.... turuie.... dar nu se opreste niciodata sa asculte....
„Doamne vreau aia, Doamne de ce asa, Doamne cum fac asta, Doamne ce vrei de la mine, Doamne nu mai pot, Doamne te iubesc, Doamne stai sa-ti explic, Doamne cat, Doamne, dar daca.... Doamne.... Doamne.....
Turuie.... turuie..... insa niciodata nu tace sa asculte macar un raspuns....
Dumnezeu ne iubeste.... insa iubirea lui Dumnezeu nu poate fi raportata la tiparele noastre, cum nici Dumnezeu nu poate fi conceptualizat cu mentalul nostru.
Daca am putea intelege cat de putin intelegem – lumea ar face un salt imens in constiinta.
Nu felul in care L-am aborda pe El, ci felul in care ne abordam unii pe altii ar face minuni.
Cu cat lasi din aerele de a-tot-stiutor, cu atat esti mai dispus sa intelegi ca nu ai oponenti, nici fizic nici spiritual....
Dumnezeu este in tine, asa cum este in toti, asa cum este in tot, prin urmare toti suntem interconectati, iar Cel ce este in toti este iubire neconditionata.
Iubire neconditionata – care nu e similara cu iubire procesata in mental, sau iubire afectata, sau iubire egotica.
Dumnezeu nu are nimic de demonstrat.
Existenta ta in acest corp e deja o declaratie a nemarginirii Sale.
Cate stii despre corpul tau?
Incearca sa citesti despre acest complex organism... ar fi suficient pentru a-I intelege omnipotenta.
A'propos: Te-ai gandit vreodata ce vrea sa spuna cu acest "CREDE SI NU CERCETA" ?
Oare... fiind omnipotent, omniprezent, nemarginit, nondual, nonliniar.... nu s-o fi referit mai degraba la o atitudine a ta cu privire la intentiile tale, la rugaciunile pe care la vrei indeplinite, dar pe care le spui calculand solutii cu mintea, si blocand astfel toate variantele de rezolvare ?
In orice text sacru,nu este prezent "crede si nu cerceta".Dimpotriva indemnul este clar: "Cercetati scripturile".Episodul necredintei lui Toma,primeste un raspuns care ni se adreseaza personal si direct: "adut-ti degetul pe ranile mele",adica cerceteaza-ma si vezi ca nemurirea nu este o metafora.Apoi tot doamna Gecse(alias Anael)scrie ca lui Dumnezeu nu-i pasa.A venit cineva acum vreo doua mii de ani si ne-a spus ca lui Dumnezeu ii pasa si ca ne iubeste.Dar daca doamna Gecse zice altfel,cine sunt eu s-o contrazic?
RăspundețiȘtergere